Actriţă premiată de UNITER, concediată la final de an

Data publicării:
ada gales

Actriţa Ada Galeş a fost concediată de la Teatrul ”Sică Alexandrescu” din Braşov în urma unor proteste faţă de conducerea instituţiei. Ea a susţinut într-un mesaj video că, potrivit documentului de concediere, unul dintre motivele pentru care a fost dată afară este că absenţa de la repetiţii. Anterior, alţi trei artişti de la ”Sică Alexandrescu” au fost concediaţi, conducerea instituţiei declarând că toate aceste acţiuni sunt legale.

ada gales

Actriţa Ada Galeş, care a fost premiată în 2016 pentru debut de către UNITER, a fost concediată în 29 decembrie. Ea a postat un mesaj pe Facebook în care a anunţat că i-a fost desfăcut contractul de muncă din motive disciplinare.

”Viorica Geantă Chelbea m-a dat afară. (...) Motivele: că nu m-am dus la nişte repetiţii care nu puteau avea loc, că n-am cerut colaborarea cu alte instituţii de teatru, colaborare pe care am cerut-o, şi că am denigrat imaginea instituţiei”, a spus Ada Galeş, într-un mesaj video postat pe Facebook.

Anterior, alţi trei actori - Maria Gârbovan, Marius Cordoş şi Mariana Hudişteanu - au fost şi ei concediaţi după ce au protestat, alături de Ada Galeş, împotriva conducerii instituţiei.

Teatrul ”Sică Alexandrescu” nu mai are un director care să fi obţinut postul prin concurs din noiembrie 2015, când regizorul Claudiu Goga şi-a dat demisia. Între timp, au fost organizate mai multe concursuri la care fie nu s-a prezentat nimeni, fie candidaţii nu au promovat examenul.

În septembrie 2016, după de Dan Marius Zarafescu (director adjunct la Teatrul Nottara din Bucureşti) a câştigat concursul din a doua încercare (la concursul din luna mai fusese declarat respins), 13 actori au protestat faţă de organizarea concursului şi au spus că a fost unul de formă. Actorii au refuzat să mai intre la spectacole, iar acestea au fost suspendate mai bine de o lună.

Dan Marius Zarafescu şi-a dat demisia după trei zile, iar Primăria Braşov a numit-o ca director interimar pe Viorica Geantă Chelbea, dar protestele actorilor au continuat, ultimul, o manifestare de solidaritate faţă de cei trei actori care fuseseră deja concediaţi, fiind organizat în 17 decembrie.

Reprezentanţii Teatrului ”Sică Alexandrescu” din Braşov au transmis printr-un comunicat că actorii Maria Gârbovan, Marius Cordoş şi Mariana Hudişteanu au fost concediaţi ”conform legii şi a regulamentului de ordine interioară a instituţiei” şi că fără a lua aceste măsuri ar fi încurajat ”nemunca, insubordonarea, sfidarea publicului şi a colegilor”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri