Andrei Pleşu, despre cartea lui Radu Paraschivescu: Ne face atenţi asupra faptului că limba română suferă

Data publicării:
ANDREI PLESU 4744423-Mediafax Foto-Theodor Pana

  

Ne face atenţi asupra faptului că, în jurul nostru, moare limba română. Sau, în orice caz, suferă. Faptul că şi sportivi, şi vedete TV, şi ziarişti, şi politicieni schimonosesc limba ţării lor, fie din incultură, fie din lipsă de grijă a exprimării, fie din neglijenţă pur şi simplu, de toate felurile. E îngrijorător şi creează senzaţia că, dacă continuăm aşa, s-ar putea să ne pierdem sufletul. Pentru că limba unui popor este axa identităţii lui”, a spus Andrei Pleşu despre cartea lui Radu Paraschivescu, „Noi vorbim, nu gândim”.

Cred că absolvenţii şcolilor noastre nu mai ies din şcoală bine şcoliţi. A fi bine şcolit înseamnă, în primul rând, a fi în controlul limbii pe care o vorbeşti, a modului în care te porţi, a modului în care te exprimi. Şcoala este una dintre probleme, dar şi o anumită nonşalanţă, o anumită suficienţă mentală care îi face pe toţi să creadă că tot ce le iese pe gură are drept de existenţă şi e legitim. Şi nu trebuie pregătit, nu trebuie asumat într-un mod adânc, nu trebuie să reflectezi asupra lucrurilor pe care le emiţi, trebuie pur şi simplu să dai din gură. De-aia, la început, când citeşti lucrurile astea râzi - pentru că sunt de un comic uriaş, apoi eşti uluit că aşa ceva e posibil şi, până la urmă, eşti disperat că aşa ceva e posibil”, a explicat Andrei Pleşu la Digi24.

Domnul Paraschivescu nu se mulţumeşte să fie un simplu colecţionar cinic de perle care ne fac să râdem, el propune şi o terapie. Omul încearcă să facă ceva pentru însănătoşirea limbii române”, a completat eseistul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri