Arta urbană s-a impus la Cluj-Napoca

Data publicării:
ARTA

Tinerii au vrut să le demonstreze trecătorilor că tot ce înseamnă cultură urbană modernă este o formă de artă, indiferent că vorbim despre grafitti, skateboarding sau breakdance.

Paul Mureşan, sau Scissors, cum este cunoscut între prieteni, face desene pe ziduri de la 12 ani şi este considerat unul dintre cei mai talentaţi grafferi din România. De data aceasta, şi-a arătat măiestria în centrul Clujului, sub privirile curioase a zeci de oameni. În puţin peste trei ore a pictat maşina unui prieten.

Depinde ce suprafaţă am de lucru, câteodată îmi pregătesc o schiţă, altă dată pur şi simplu descopăr pe parcurs”, a spus Paul.

Festivalul dedicat culturii urbane a fost o ocazie bună şi pentru skateri să îşi demonstreze talentele. „Am sesizat în anul 2013 că există foarte mulţi tineri talentaţi pe tot ce înseamnă artă şi sporturi urbane şi atunci ne-am gândit că ar fi foarte drăguţ să creăm un festival care să îi scoată din spatele blocului şi să îi aducă în inima verde a Clujului”, a spus Camelia Truşmei, organizator.

Coolt Urban este la cea de-a doua ediţie, iar anul acesta în cele trei zile de festival au fost organizate concursuri de breakdance şi beatbox, competiţii de graffiti şi skateboarding, dar şi ateliere de teatru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri