Attila Bartis. Ce înseamnă „patrie” pentru unul dintre cei mai valoroși scriitori maghiari ai prezentului

Data publicării:
attila bartis

Unul dintre cei mai valoroși scriitori maghiari ai prezentului s-a născut la Târgu Mureș. Are romane traduse în mai multe limbi și este și un fotograf apreciat. ATTILA BARTIS vorbește despre identitate, apartanența la o cultură, literatură și migrație, într-un interviu acordat emisiunii „Digicult”.


A părăsit, în adolescență, România în care s-a născut. A fost, vreme de trei ani, apatrid. A petrecut câteva luni într-un lagăr de refugiați din Danemarca. După decenii trăite în diverse locuri ale lumii, ATTILA BARTIS, unul dintre cei mai importanți scriitori maghiari contemporani, dezvăluie ce mai înseamnă, pentru el, cuvântul "patrie".

ATTILA BARTIS, scriitor: Patria, pentru mine, e unde m-am născut și ce am adus de acolo. Și, după asta, indiferent unde trăiești în lume, ce mai faci, rădăcinile, oricum, acolo sunt. Și nu poți trăi fără rădăcini, chiar dacă crezi că nu le folosești. Cele mai adânci rădăcini sunt aici, la Târgu Mureș. Din asta trăiesc și din asta voi trăi în toată viața mea.

Migrația este un subiect actual şi sensibil. Scriitorul care a fost nevoit să-și părăsească țara înțelege cel mai bine ce înseamnă să te rupi de rădăcini.

ATTILA BARTIS, scriitor:  Acum o să vorbesc în limba maghiară și o să...Întotdeauna este o problemă morală modul în care ne raportăm la fenomenul migrației. Adevărul nu este niciodată omogen, lucruri foarte diferite au aceeași valoare. Este o problemă indubitabilă frica oamenilor care se tem că, în urma migrației, se schimbă sau se pierde ceva: cultura, identitatea, siguranța. Sunt lucruri care nu se pot pune sub semnul întrebării. De asemenea, nu se poate pune la îndoială faptul că, în momentul de față, noi suntem aceia care putem oferi siguranță și condiții optime celor care nu le au, acasă, de acolo de unde pleacă. De fapt, apar două forțe contradictorii, care se manifestă pe plan politic: interesul celor care migrează, fiind nevoiți să recurgă la acest gest, ajunge pe plan secund. Ei, cumva, sunt folosiți în lupta asta politică.

Cea mai recentă carte semnată Attila Bartis, "Sfârșitul", are drept protagonist un fotograf. Este doar unul dintre lucrurile pe care personajul le are în comun cu autorul său. Totuși, scriitorul nu-și definește romanul drept unul autobiografic.

ATTILA BARTIS, scriitor: Textul acesta e un text foarte foarte personal, dar nicicum nu este autobiografic. Nimeni n-ar putea să scrie biografia mea, pornind de la acest text. Deși sunt foarte multe detalii care au rădăcini autobiografice, dar din realitatea aceasta rezultă o altă realitate, una literară. (...) Dacă aș scrie o autobiografie, aș începe "Mă numesc Attila Bartis, m-am născut la Târgu Mureș în 68..." //...// O să fie clar că va fi autobiografie.

Un alt personaj-cheie al romanului "Sfârșitul" este tatăl eroului, care se aseamănă, în destule privințe, cu cel al scriitorului. Părintelui său, Attila Bartis simte că-i datorează multe lucruri.

ATTILA BARTIS, scriitor: Asta nu pot să vă zic într-o frază. Sau în câteva cuvinte. Cum sunt, ce fac, cum scriu, cum simt... cumva, totul. Dar n-am o singură frază în care pot să vă zic asta.

Asemeni eroului din carte, Attila Bartis este și fotograf. Cuvintele și imaginile fac, adesea, front comun.

ATTILA BARTIS, scriitor: Se influențează tare mult, asta-i clar. Asta văd și eu! Văd cât de importantă e partea vizuală a textului. Și, tot așa, văd, când lucrez cu fotografii, cât de importantă e povestea și cât de important este să fie și fotografia tot așa, personală, cum e și textul. Personal nu în sens autobiografic, ci în sens emoțional.

Reporter: Unii scriu cu speranța că se vor umple de bani sau de faimă; alții scriu ca să-și exorcizeze măcar o parte din demoni; alții scriu pentru că viața lor e atât de anostă, încât simt nevoia să pună altceva în loc... Alții, pentru că, pur și simplu, au în ei o nevoie de care trebuie să scape...
ATTILA BARTIS: Întrebarea este de ce scriu eu. Din nevoie! N-am de ales! Ceea ce înseamnă că asta n-a fost niciodată o întrebare pentru mine. Niciodată n-am scris din cauza asta sau din cauza asta, am scris pentru că, pur și simplu, am scris. Și asta este destul de interesant, cred că toată lumea, în viață. Ori poezie, ori scrisoare de dragoste, ceva scrie. Întrebarea e: când devine scrisul literatură? Și asta eu nu pot să zic, când s-a întâmplat asta în viața mea, când am scris ca toată lumea, deși a devenit, cumva, literatură. Asta nu știu când s-a întâmplat. Dar ăsta nu e un singur moment în viața omului, e mult mai mult, e un fel de proces. Dar nu știu să vă spun de ce.

Literatura lui Attila Bartis are o tristețe din care răzbate, când și când, un zâmbet. E greu de spus dacă asta se datorează modului în care este alcătuit autorul sau ține, pur și simplu, de un "program".

ATTILA BARTIS, scriitor: Sincer să fiu, eu n-am avut niciun program în viața în viața mea și nici nu vreau să am un program. Eu trăiesc fără program și lucrez fără program și nici un fac schițe... N-am program. Scriu cum vine. Sunt texte pe care e scriu foarte repede, sunt texte pe care le scriu într-un timp foarte lung, "Tihna" am scris-o, în prima variantă, în trei luni.  Asta ("Sfârșitul") am început-o de 15 ani și am scris-o din 2001 în 2015. În 2015 am terminat-o și atunci a fost publicată. Dar aproape 2 treimi din varianta publicată am scris într-un an. Dar nu pot să spun cum se întâmplă, asta depinde de foarte multe lucruri.

Oricât de dificil a fost procesul scrierii unei cărți, Attila Bartis nu și-a abandonat niciunul dintre texte.

ATTILA BARTIS, scriitor: Asta nu s-a întâmplat niciodată. S-a întâmplat că, cu timpul, mi-am dat seama că trebuie să scriu... sau cartea va fi foarte diferită, față de cum mi-am imaginat-o. Am un volum de proză scurtă. Inițial, am avut planul să scriu un roman și, după un timp, mi-am dat seama că astea sunt proze scurte și nu vor fi un roman niciodată. Și nici nu trebuie să fie. Așa ceva s-a întâmplat. dar să renunț, cu totul, la un text, asta nu s-a întâmplat.

Regizorul Radu Afrim a montat, la Teatrul Naţional Târgu Mureş, spectacolul "Tihna", după romanul omonim al lui Attila Bartis.

ATTILA BARTIS, scriitor: Asta a fost o întâmplare foarte-foarte fericită!
- A fost foarte diferit felul în care a văzut el povestea?
- Sigur că era diferit, dar //...// ce a făcut e excepțional, iar asta se întâmplă foarte rar cu un autor: să stea în teatru și să se uite un spectacol și, indiferent dacă el a scris sau nu, e important ce se întâmplă acolo, pe scenă.

Este complicat să montezi textul unui autor care trăiește: poate, oricând, să-ți spună că e nemulțumit de rezultat.

ATTILA BARTIS, scriitor: "Scriitorul bun e scriitorul mort", așa se zice la teatru. N-o să știm niciodată când murim, nici ca scriitor. Pe termen lung, să zicem așa, după 50-60 de ani după moartea scriitorului, începe să caute locul potrivit pe raftul bibliotecii. Nu mai înainte. Ce se întâmplă acum e important, sigur, pentru că influențează ce se întâmplă în viața mea, ce se întâmplă cu mine, dacă se traduc sau nu, dar, pe termen lung, ce se va întâmpla cu cărțile mele nimeni nu poate să zică astăzi. Nimeni.

Ce păstrează scriitorul aproape, din Ardealul copilăriei?

ATTILA BARTIS, scriitor: Foarte multe! Dar, în primul rând, cred că modul în care funcționez în viață, cum gândesc, aproape totul vine din copilărie. Din primii ani. Sigur că omul învață foarte mult după asta, cunoștințe lexicale și psihologice, sunt foarte importante. Dar cum suntem și cum vom trăi viața asta depinde, în primul rând, de ce s-a întâmplat în primii câțiva ani. Și le păstrăm pentru toată viața.
De exemplu, dacă cineva mă scuipă în față, pentru identitatea mea, atunci pot să am două reflexe foarte diferite: pot să-l scuip și eu în față sau pot să spun că asta nu se poate face niciodată, cu nimeni, în viața asta. Și asta e o reacție la același lucru. Și depinde de personalitate, de cum ești tu. Sigur, se poate întâmpla ca cineva să vrea să lase totul în urmă și să construiască o viață nouă, într-o altă societate. Dar asta e tare departe de mine. (REPORTER: DIANA POPESCU)

Urmăriți emisiunea Digicult în fiecare sâmbătă de la ora 14:30, la Digi24. Arhiva emisiunii, aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri