„Ca-n filme”. Igor Cobileanski, maestrul umorului inteligent

Data publicării:
igor cobileanski-1

Ştiţi ce se întâmplă atunci „Când se stinge lumina"? Potrivit unui scurtmetraj cu acest nume, regizat de moldoveanul Igor Cobileanski, camera de gardă de la spital se umple de oameni care au câte un bec în gură, pe care nu pot să-l mai scoată. Prin scurtmetrajele lui, Igor Cobileanski şi-a creat reputaţia unui regizor comic desăvârşit. Însă primul lui lungmetraj care rulează în cinematografe este o... dramă.

„Eu am cumva această uşoară problemă, s-o numim aşa. În cap îmi stă şi din când în când la jumătate de oră mi-aminteşte că domnule, s-ar putea ca spectatorul să vină în sală pentru comedie, şi să rămână uşor decepţionat că nu a văzut filmul la care s-a aşteptat. Acum, nu ştiu ce să zic. Asta e. Din păcate, aceste două genuri îmi sunt apropiate la fel de mult. Iar faptul că iniţial am făcut scurtmetraje de comedie a fost aşa să fie, eu n-am încercat nici într-o clipă să zic sau să gândesc că sunt regizor de comedie. Aşa s-a întâmplat. Ca primele lucrări să fie de gen mai comic, iar lungmetrajul să fie dramă. Şi în continuare probabil voi face, dacă mă ajută Dumnezeu, voi face film de comedie şi sunt absolut convins că voi practica sau voi filma şi drame”, explică el.

„La limita de jos a cerului" este primul lungmetraj al lui Igor Cobileanski care este lansat în cinematografele din România. Este povestea unui tânăr din Republica Moldova, Viorel, care nu are serviciu şi care se întreţine ca dealer de droguri, alături de prietenul lui, Gâscă. Viaţa îi este complicată atunci când se îndrăgosteşte de Maria, o coafeză. Scenariul filmului a fost scris iniţial de Corneliu Porumboiu, iar acţiunea se petrecea în Vaslui. Igor Cobileanski a adaptat povestea la un oraş din Republica Moldova.

„Eu când l-am primit era un scenariu cap-coadă, un scenariu întreg, bun de lansat în producţie. Poate mai avea câteva nuanţe vizavi de care, nu ştiu, cred că şi Corneliu avea dubii. N-am putut să nu bag 2-3 strâmbe în el şi să-l modific şi să fac aşa cum mi s-a părut mie mai interesant... Şi întâmplarea făcea ca eu în perioada respectivă să fiu la Vaslui şi să stau mult timp acolo, trebuia să stau vreo două luni, cred. L-am citit, mi-a plăcut foarte mult şi probabil din considerentul că multe lucruri descrise în scenariu eu le regăseam în Vaslui, el fiind un oraş foarte mic. O parte din personajele descrise cumva am impresia că le-am şi cunoscut. Asta m-a făcut să mă ataşez într-un fel sau altul de poveste, pentru că, fiind singur, citeam scenariul, spre exemplu, şi ieşeam în stradă, în Vaslui şi îmi dădeam seama... Căutam locul de fapt, cam asta probabil a vrut să descrie sau pe aici a văzut el în scenariu acţiunea respectivă”, spune regizorul.

„Eu m-am străduit cât am putut să elimin zona asta a socialului şi să să ocoloesc din răsputeri pentru că pentru mine era mult mai interesant să fac o investigaţie sau o radiologie, o radiografie a acestui Viorel, un ticălos sadea, şi nu cred că acţiunile lui sunt argumentate cumva de derizoriul din jur”, adaugă el.

Colaborarea cu Oleg Mutu și Igor Babiac

La imaginea filmului, Igor Cobileanski a lucrat cu Oleg Mutu, operator la ultimele două filme ale lui Cristian Mungiu. „Cu Oleg ne cunoaştem de foarte mult timp, am fost colegi de facultate şi zic eu că pe alocuri ne înţelegem din jumătate de cuvânt”, subliniază Igor.

Pe Igor Babiac, intepretul lui Viorel, Igor Cobileanski l-a descoperit într-o piesă de teatru. „Eu n-am văzut nimic deosebit atunci în el, trebuie să recunosc,(...) L-am întrebat dacă fumează şi conduce. Când a venit propriu-zis la casting, mi-am dat seama că e omul perfect pentru rol, mi-am dat seama că este de fapt foarte asemănător el, ca şi fire, cu eroul din film. Ori asta este una dintre nu neapărat reguli, dar să le numesc eu tendinţe, deocamdată, ale mele, de a căuta actori care nu doar interpretează un rol şi îşi asumă alt caracter, dar care sunt ca şi... Ca şi trăire ca şi făcătură, ca şi caracter, la fel ca eroii din film, pentru a evita, hai să le numim aşa, momentele de interpretare propriu-zise”, explică regizorul.

În schimb, cu interpretul lui Gâscă, Sergiu Voloc, regizorul are o relaţie profesională îndelungată. Cei doi au mai colaborat la scurtmetrajele comice „Când se stinge lumina", „Plictis şi inspiraţie" şi „Saşa, Grişa şi Ion". De aici până la a-i oferi un rol dramatic, Igor Cobileanski a avut ceva îndoieli.

„Sunt foarte puţine deosebiri între Sergiu Voloc actorul, sau actorul şi omul şi Gâscă de pe ecran”

„Sergiu Voloc, care este, zici că e rupt din film aşa cum e el în realitate. Sau în fine. Sunt foarte puţine deosebiri între Sergiu Voloc actorul, sau actorul şi omul şi Gâscă de pe ecran. Eu am avut o mare conflict, să-l numesc interior, de a-i oferi lui Sergiu un rol dramatic. Dar probabil cam cu o jumătate de an înainte, Sergiu a avut o colaborare, un rol foarte bun în într-un film olandez, unde juca interpreta un rol dramatic. Un ţigan plecat la munci ilegale pe acolo. Şi nu era deloc comedie. Impresia mea era de fiecare dată că, dacă-i dau un rol dramatic, va râde lumea într-aiurea, cum să zic, va râde lumea de el şi de fapt se va pierde toată substanţa sau tot dramatismul”.

Personajul lui Sergiu Voloc, Gâscă, îşi doreşte să zboare cu deltaplanul, pentru care se chinuie să găsească piese. „Simbolic vorbind, este omul care ar putea să evadeze din locul ăla pentru că este unicul om, aşa mi s-a părut mie că ar fi bine să-l descriu, unicul om care ştie ce vrea de la viaţă. El se limitează la nişte lucruri foarte simple, da, concrete, el aduce droguri pentru a vinde şi a face deltaplanul. Deci nu are nevoie de poezie, n-are nevoie de satisfacţie morală, el acţionează în mod conştient şi concret”, spune Igor Cobileanski.

Umorul românesc și cel moldovenesc

În scurtmetrajele sale, Igor Cobileanski demonstrează un simţ al umorului delicios. Dar oare există vreo diferenţă între umorul românesc şi cel moldovenesc?

„Aş risca să zic da. Umorul românesc se bazează foarte mult pe naraţiune, pe cuvânt. Este chiar pe alocuri foarte teatral, adică... făcând cumva un studiu al bancurilor, de foarte multe ori râzi pentru că există o construcţie textuală care provoacă hazul. Cel din partea ailaltă am impresia că - probabil am impresia - că fiind influenţat de umorul rusesc, are la bază situaţia comică în sine, deci nu atât textul, cât situaţia provoacă hazul”, spune Igor Cobileanski .

Deşi este filmat în Chişinău, cu distribuţie în mare parte din Republica Moldova, cu director de imagine basarabean, Igor Cobileanski spune că „La limita de jos a cerului" este un film românesc. Premiera oficială a filmului are loc în România. Regizorul nu ştie însă dacă publicul va avea aceeaşi opinie.

„Cred că eu m-aş uita în primul rând din perspectiva legală. Cine este deţinătorul de drepturi legal al acestui film şi îmi dau seama că este Saga Film, care este casa de producţie românească, iar faptul că s-a filmat acolo sau că am fost eu regizor de acolo, cred că în cazul ăsta contează mai puţin. O să simtă probabil că e film românesc, acuma că e vorbit într-un grai moldovenesc, asta e altă discuţie, într-adevăr. Devine chiar complicat pentru foarte multă lume să ... să să înţeleagă ce spun eroii. Dar altă soluţie nu am găsit. Ar fi fost o blasfemie să-l subtitrăm în română, nu?”, explică Igor Cobileanski.

„La limita de jos a cerului" a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Karlovy Vary şi se pregăteşte să participe şi la evenimentele asemănătoare de la Viena şi la Kiev. Până atunci, Igor Cobileanski speră că filmul său va ajunge la inima publicului din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri