Cine a fost ultima mare cântăreață cu personalitate, în viziunea lui Bob Dylan

Data publicării:
Bob Dylan
Foto: Gulliver / GettyImages

Bob Dylan consideră că Amy Winehouse, cântăreața britanică moartă prematur, la numai 27 de ani, este ultima mare artistă care a dat dovadă de personalitate. Laureatul premiului Nobel pentru literatură a făcut această declarație în cadrul unui interviu - gest rarisim - publicat joi pe site-ul său de internet, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Bob Dylan
Foto: Gulliver/GettyImages

Într-o lungă discuție cu scriitorul Bill Flanagan, Bob Dylan a vorbit despre Amy Winehouse, cântăreața excentrică care a murit în 2011, la vârsta de 27 de ani.

"Ea a fost ultima mare personalitate", a apreciat Bob Dylan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În vârstă de 75 de ani, artistul și-a exprimat aprecierea și pentru alte două interprete, Valerie June și Imelda May. Stilurile celor două au influențe de blues și folk.

Fapt mai puțin așteptat, notează AFP, Bob Dylan a părut să-i aprecieze și pe rockerii galezi de la Stereophonics.

Artistul a vorbit în termeni foarte elogioși despre legenda folk-ului Joan Baez, cu care a avut și o relație la un moment dat. Cei doi s-au despărțit în anii '60 și Bob Dylan și-a cerut scuze câteva decenii mai târziu pentru modul în care a tratat-o pe cântăreață.

"Vocea ei era precum cea a sirenelor din insulele grecești. Era suficient numai sunetul vocii ei pentru a te vrăji. Era seducătoare", a spus el. "Trebuia să te legi ca în Odiseea și să-ți astupi urechile pentru a nu o auzi. Te făcea să uiți cine ești", a adăugat Dylan, referindu-se la epopeea lui Ulise scrisă de Homer.

Artistul, foarte zgârcit în a face declarații publice, aproape că nu a vorbit despre premiul Nobel care i-a fost decernat anul trecut, pe care, de altfel, nici nu s-a dus să-l ridice din Suedia.

Bob Dylan a discutat cu Bill Flanagan înainte de lansarea albumului său "Triplicate", la 31 martie, pe care cântă melodii ale lui Frank Sinatra.

Pentru Bob Dylan, reinterpretarea muzicii este o parte integrantă a creativității. "Există mereu precedente, aproape totul este copia a altceva", a afirmat el, subliniind că autorii cântecelor se inspiră uneori dintr-un articol de presă, un panou sau un roman. "Odată ce îți vine ideea, tot ceea ce vezi, citești, guști sau simți devine o aluzie. Este arta de a transforma lucrurile", a spus el.

"Nu servești cu adevărat arta, arta te servește pe tine, iar asta nu este, în orice caz, decât o expresie a vieții, nu viața reală", a mai declarat cântărețul.

În interviu el vorbește și despre reputația lui de artist nepoliticos, dezagreabil cu ceilalți cântăreți cu care împarte scena. "De ce ar vrea ei să-și petreacă timpul cu mine? Eu stau cu grupul meu atunci când sunt în turneu", a spus Bon Dylan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...