DĂ-TE LA O CARTE. „Mireasa tânără” de Alessandro Baricco
Radu Paraschivescu: „Am mai vorbit despre Alessandro Baricco şi despre cameleonismul lui literar când am prezentat romanul Mr Gwyn, publicat de Editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei şi în traducerea foarte parfumată a Gabrielei Lungu. În aceeaşi colecţie şi în aceeaşi traducere (la fel de parfumată, dacă nu şi mai şi) a apărut cu vreo două luni în urmă romanul Mireasa tânără („La sposa giovane”), cea mai recentă producţie marca Alessandro Baricco. Mai mult, autorul a participat pe la jumătatea lui mai la lansarea cărţii în Bucureşti, unde a susţinut o lectură publică urmată de o dezbatere şi s-a întâlnit cu cititorii. Cu ocazia asta publicul din România a descoperit un om cald, simpatic, avizat şi histrionic atât cât trebuie ca să-ţi cadă cu tronc.
Cum spuneam şi când am vorbit despre Mr Gwyn, Alessandro Baricco are toate datele romancierului de ţinută. Pe lângă imaginaţie, cultură, informaţie filozofică şi talent, Baricco are masive noţiuni de naratologie şi de tehnici narative, pe care le dezbate într-un club literar pe nume Pickwick, înfiinţat la Torino, unde discută alături de prozatori tineri despre problemele romanului în era computerului. Vă reamintesc, acelaşi Baricco a rescris Iliada şi Moby Dick, pentru ca în 1993 să lanseze o emisiune TV cu titlul „Dragostea e un pumnal”, menită să familiarizeze publicul larg cu poezia. Şi tot Baricco este autorul unui eseu celebru, Barbarii, tradus tot la Humanitas, precum şi al bestsellerului Novecento, ecranizat de regizorul Giuseppe Tornatore într-un film cu Tim Roth în rolul principal.
Mireasa tânără este un roman atipic, în care Alessandro Baricco nu se mărgineşte să spună o poveste, ci înnădeşte în paginile ei gânduri despre scris, despre confluenţa vieţii cu arta şi despre felurile în care se pot vărsa aceste două lumi una în cealaltă. Trama cărţii e simplă: când împlineşte optsprezece ani, o tânără se întoarce din Argentina în Italia ca să se mărite cu băiatul hărăzit de părinţi. Numai că băiatul e plecat şi nu se ştie când se va întoarce, aşa că Mireasa tânără îşi va petrece timpul aşteptându-l alături de familia lui: Tatăl, Mama, Fiica (sora Fiului) şi Unchiul, slujiţi cu toţii de servitorul Modesto, care are obiceiul să nu se exprime doar prin cuvinte şi gesturi, ci şi prin tot felul de tusete sugestive şi variate.
Familia în care se pregăteşte să intre Mireasa tânără e stranie şi neaşteptată aşa cum sunt uneori chiar lumea şi viaţa. Fiecare dintre membrii ei are o ciudăţenie (unchiul, de pildă, pe lângă că nu e unchi de-adevăratelea, are obiceiul să doarmă în timp ce face diverse lucruri). În plus, familia pare sub lespedea unui blestem, câtă vreme toţi membrii ei din generaţiile trecute au murit în timpul nopţii. Ritmurile şi riturile ei ies din sfera firescului, după cum se convinge şi Mireasa tânără încă din prima zi petrecută în noua ei casă.
La fel ca în alte cărţi ale lui Baricco, şi în Mireasa tânără există o sumedenie de simboluri, de cifruri şi de trimiteri. Nu e defel o întâmplare că stăpânii sunt numiţi prin substantive comune majusculate (ca în piesele medievale de tip Everyman), pe când singurul care are un nume propriu-zis e slujitorul Modesto. Şi nu e o întâmplare că Fiul apare abia în ultimele pagini ale cărţii, lăsându-se până atunci aşteptat ca o replică a lui Godot din teatrul lui Samuel Beckett. În acelaşi timp, Alessandro Baricco pune un baton de dinamită sub propriul lui text, într-un fel de making of al cărţii în care personajele din roman pasează ştafeta replicilor unor personaje din afara lui (iubitei autorului, de pildă, care citeşte pe canapea un capitol şi formulează obiecţii cu privire la excesul de sexualitate).
Despre ce este Mireasa tânără? Greu de spus. Unii au văzut în el o fabulă cu accente fie suprarealiste, fie filozofice. Alţii au identificat, cum am spus mai devreme, o metaforă a scrisului şi a sacrificiilor pe care le implică. Alţii au rămas la nivelul epidermic al poveştii de dragoste. În ce mă priveşte, Mireasa tânără este un roman în care Alessandro Baricco pune conul de lumină pe sunetul fundamental al acestei lumi: „clinchetul vieţii pe masa de marmură a timpului”, aşa cum stă scris la pagina 19 a acestei cărţi ca o bijuterie delicată”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
