DĂ-TE LA O CARTE. Povestea unui București interbelic văzut prin ochii unor englezi

Data publicării:
paraschivescu

Cartea spune povestea unui București care așteaptă începerea celui de-al Doilea Război Mondial, un București deasupra căruia se adună niște nori negri, un București în care alianțele și loialitățile politice sunt nesigure și discutabile. În acest București conflictual și letargic, în care coexistă cazinourile și tomberoanele de gunoi prin care scurmă cerșetori, își face apariția o pereche de englezi, Guy și Harriet Pringle. Vin cu trenul de la Veneția și se instalează aici, Guy urmând să fie profesor de literatură britanică la universitate, iar Harriet urmând să-i asigure combustibilul afectiv în acest mediu nu neapărat ostil, dar cu totul diferit față de mediul britanic.

Este o carte în care acțiunea se petrece în București și aveți astfel la dispoziție ghizi britanici pentru locuri celebre din Capitală. Ghidul străin are de multe ori ochiul mai bine deschis și ne face să vedem lucruri pe lângă care, altfel, trecem fără să le descoperim, spune Radu Paraschivescu.

Vedem tot felul de personaje care se mișcă pe scena bucureșteană a Interbelicului și vedem peste toți un personaj absolut senzațional – prințul Iakimov, un cetățean scăpătat care supraviețuiește din mila celorlalți și care este personajul-pivot al acestei cărți: face trecerea dintre o lume care stă să apună și o lume care stă să vină și despre care nu știm mare lucru.

„Marea șansă” fructifică, de fapt, o experiență autobiografică, pentru că Olivia Manning, englezoaică, cu o copilărie petrecută în Irlanda, a stat la București niște ani, când soțul ei a fost lector de literatură engleză. O poveste excelent scrisă, frumoasă, cu personaje fabuloase, unele dintre ele.

Orașul decăzut”, respectiv „Prieteni și eroi” se numesc celelalte volume ale trilogiei, care probabil vor apărea tot la editura Nemira.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...