DĂ-TE LA O CARTE. Radu Paraschivescu recomandă „Stoner” de John Williams

Data publicării:
paraschivescu 14.02 1

William Stoner, fiul unor fermieri din Vestul Mijlociu, se înscrie la Universitatea din Missouri pentru a studia agricultura. Încet-încet, îşi da seama că adevărata sa vocaţie este literatura. Ajuns profesor, va încerca să insufle generaţiilor de studenţi dragostea pentru lecturi, ducând în acelaşi timp o viaţă aparent banală, care capătă însă o valoare universală.

E, de fapt, viaţa majorităţii dintre noi, cu conflictele, singurătăţile, izbânzile şi mai ales înfrângerile noastre într-o lume cel mai adesea potrivnică.

Este o carte care numai pe site-ul Amazon Books a primit în jur de 800 de recenzii, majoritatea pozitive. Este o carte redescoperită, pentru că de la prima ei apariție se împlinește jumătate de veac. Revalorificată, ea a fost transformată acum în best-seller internațional.

Unii văd în ea un fel de Odisee a înstrăinării, alții o rapsodie gershwiniană a tristeții imaritale, a iubirii ratate, a iubirii înfrânate când nu e cazul. Alții văd, în fine, un bildungsroman de tip academic sau omologul transoceanic al romanelor de campus universitar pe care le-au scris în Europa Malcolm Bradbury sau David Lodge, spune Radu Paraschivescu care invită la lectura acestei cărți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Un criminal din Ucraina a încercat să se spânzure în fața instanței. Barbatul a ucis o cunoscută profesoară...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment