Dă-te la o carte | „Vorbesc în gând, cu voce tare”, de Robert Şerban
În această ediție a emisiunii, scriitorul Radu Paraschivescu vă propune cartea „Vorbesc în gând, cu voce tare” semnată de Robert Şerban și apărută la editura Casa de pariuri literare.
Radu Paraschivescu: Îmi reproşez de multă vreme că n-am apucat să pomenesc nici măcar în treacăt de viaţa literară din Timişoara. Am vorbit despre autori din Piatra Neamţ şi Bucureşti, din Cluj şi Iaşi, din Braşov şi Craiova, dar am ocolit, ca un făcut, tocmai „fruncea”, adică Banatul. Şi mai ales Timişoara, unde scriu şi publică autori remarcabili, iar unii excelenţi (chiar dacă nu sunt toţi născuţi în oraş, unii stabilindu-se aici cu mult timp în urmă). E oraşul în care trăiesc şi lucrează Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu, Daniel Vighi şi Şerban Foarţă, Mircea Mihăieş şi Viorel Marineasa, Daniela Raţiu şi Marcel Tolcea, Alexandru Budac şi Cristina Chevereşan, plus atâţia şi atâţia alţii: critici, eseişti, poeţi, romancieri etc. E în acelaşi timp oraşul în care trăieşte şi lucrează poetul Robert Şerban, despre care îmi propun să vă vorbesc în continuare.
Iar asta fiindcă la Editura Casa de pariuri literare, editorul un cristian publică un volum de dialoguri cu Robert Şerban, sub titlul Vorbesc în gând, cu voce tare. E de fapt o întâlnire între doi intervievatori, în care de data asta Robert Şerban e musafirul, iar un cristian, gazda.
Există puţini oameni în România atât de disponibili şi de generoşi cu propriile lor energii ca Robert Şerban. Poet, editor de carte, redactor de revistă, editorialist, administrator de librărie şi catalizator al unei multitudini de întâmplări culturale, severineanul stabilit la Timişoara este o figură prezentă, importantă şi relaxată a literaturii noastre. Este deţinătorul multor premii literare şi pentru jurnalism, e tradus în destule ţări şi semnează câteva volume de fineţe şi de sensibilitate: Odyssex, Fireşte că exagerez, Moartea parafină, Cinema la mine-acasă sau Puţin sub linie. Pe lângă volumele de versuri, nu trebuie omise cele de interviuri sau de publicistică (de pildă, A cincea roată sau Ochiul cu streaşină) şi nici zecile de contribuţii la volume colective. (Casa cu bunici, Răcani, pifani şi veterani, Prietenii noştri imaginari, De la Waters la Similea, Prima mea beţie, Prima mea călătorie în străinătate, Primul meu porno, Primul meu job, Care-i faza cu cititul? etc.) Dacă nu mă înşel, Robert Şerban este cel mai productiv cotizant la cărţile scrise pe mai multe voci şi îmi vine greu să cred că a refuzat vreodată pe cineva.
În Vorbesc în gând cu voce tare, Robert Şerban nu se uită înapoi cu mânie, ca personajele lui John Osborne, ci cu mulţumire. Şi asta din mai multe motive. La 46 de ani, este un autor consacrat, a reuşit să se ţină departe de găşti şi de coterii, este una dintre vocile bine timbrate ale cetăţii, are o iubită şi doi copii care-i înseninează viaţa. Este un om care nu pare să-şi chibzuiască timpul şi energiile, aflându-se mereu în acţiune, în fierbere. Iar lucrurile astea devin teme de discuţie în Vorbesc în gând, cu voce tare, prin amabilitatea şi tactului editorului un cristian, care îşi lasă oaspetele să se prezinte şi nu întreabă mai mult decât e nevoie. Robert Şerban e când nostalgic, când autoironic. Când înecat de duioşie, când melancolizat de scăpările unor semeni. El ni se dezvăluie într-o mulţime de postúri: ca moderator TV care se ocupă şi de machierea invitaţilor, ca fost purtător de cuvânt al Primăriei Timişoara, ca participant asiduu la festivaluri de poezie şi turnee de lecturi, ca om care ia parte la o medie de cinci evenimente culturale pe săptămână (şi nu ca martor pasiv, ci ca vorbitor), ca protagonist al unor întâlniri definitorii pentru cariera lui, ca prieten al unor buni prieteni. Şi îmi vine în minte aici Naraţiunea de a fi, cartea de convorbiri scrisă de Robert cu Şerban Foarţă, pentru care am sugerat la vremea respectivă un singur autor pe nume Robert Şerban Foarţă, mai ales că amândoi sunt născuţi la Turnu Severin. Întrebarea care-ţi vine în minte pe măsură ce parcurgi volumul scos la Casa de pariuri literare ţine de felul cum l-a înfrânt Robert pe Cronos. Te întrebi, altfel spus, când a avut (şi când are) timp Robert Şerban să facă atâtea lucruri, şi pe toate bine? Cum poate fi în atâtea locuri, cu atât de fructuoase rezultate? Cum de nu oboseşte? Cum de nu dă rateuri? Cum de nu-i vine uneori să lase totul baltă – sau poate îi vine şi maschează cu grijă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
