Digicult. Călătorie în universul copilăriei scriitorilor

Data publicării:
horia roman patapievici digicult

Sâmbătă la Digicult începem călătoria în universul copilăriei scriitorilor. Cele mai mari nume ale literaturii române ne dezvăluie cu nostalgie, tandreţe şi umor aventurile primilor ani de viaţă.

Primul episod al seriei aduce în prim plan copilăria lui Horia Roman Patapievici. Până să ajungă un nume important al culturii, și domnia sa a fost copil.

Dacă-mi amintesc de copilăria mea, e ca și când aș fi un uliu tânăr, învățând să zbor în înaltul cerului. E o senzație de libertate și de spațiu nelimitat”, spune scriitorul.

Horia-Roman nu a fost un copil „ca toți ceilalți”, dar a fost cu siguranță unul cu o copilărie aventuroasă și plină de pățanii memorabile.

Am descoperit podurile. Cum să ajungi în poduri? Simplu! Furând, unul dintre noi, cheia de la pod. Pătrundeai acolo, descopereai că podurile au chepenguri, prin care poți ieși pe acoperiș. În momentul acela am organizat leapșa pe acoperiș. Ceea ce, la etajul 5, este sinucidere curată. E un miracol că niciunul dintre noi nu a căzut de la etajul 5, când noi ne alergam ca demenții, ca să ne dăm leapșa. Ei bine, am supraviețuit”, își mai amintește acesta.

Mai multe despre aventurile, aşteptările şi dezamăgirile copilăriei scriitorilor, urmăriţi sâmbătă, de la ora 14.30, într-un nou serial marca Digicult.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri