Sari la conținut
News Alert

Fără cinematografe în era tehnologiei. Cum arată astăzi sălile de film în care, înainte de Revoluţie, se înghesuiau mii de oameni

Spaţiile în care odinioară funcţionau cinematografe au fost în multe situaţii in vizorul oamenilor de afaceri. Numai în Capitală au fost închise peste 80 de săli de cinema, iar în locul lor au apărut cluburi, restaurate sau au fost construite blocuri.

Şase documentare franţuzeşti semnate de fraţii Lumiere au fost primele pelicule care au ajuns în sălile de cinema din Capitală.

Primele proiecţii de film s-au făcut în Bucureşti în 1890, pe Calea Victoriei, la Cinema Lumiere. Până În 1900, însă, proiecţii s-au făcut doar în spaţii improvizate. Atunci a fost deschis Cinema Volta, primul cinematograf destinat exclusiv proiecţiilor de film.

Încet-încet, Capitala s-a umplut de cinematografe şi toate erau pline pentru că, la acea vreme, filmul era una din puţinele distracţii ale românilor. Din 90 de cinematografe de stat in Bucureşti, azi mai sunt deschise doar cinci. Celelalte au fost fie închiriate, fie vândute şi au devenit cluburi, săli de jocuri de noroc sau restaurante. Iar situaţia nu diferă cu mult nici în restul ţării.

„S-a ales praful de ele. Min isterul Culturii trebuia să se îndrepte tot către aceste primării şi să ne preluăm cinematografele înapoi, dar nu s-a întâmplat.”, spune Maria Bikfalvi, administratorul cinematografului Patria.

Mai greu însă, în condiţiile în care echipamentele sunt vechi şi de jumătate de secol. Banii sunt greu de obţinut de la stat, deşi filmul este astăzi unul dintre brand-urile ţării.

„România e paradoxal, deşi are premii, o cinematografie apreciată în toată lumea. Este singura ţară din Europa unde un ecran de cinema se găseşte la 315.000 de locuitori.”, subliniază regizorul Tudor Giurgiu.

Chiar şi de douăzeci de ori mai puţine decât în alte state europene. Deşi au cunoscut acelaşi declin al cinematografiei, după anii 90, cehii au găsit soluţii să-şi păstreze publicul şi să salveze marile ecrane.

„Cinematografele din Cehia fac proiecţii aleatoriu, cumperi un bilet şi nu ştii la ce film mergi. În caz că ai văzut deja filmul, îţi dau banii înapoi”, explică Rene Kubasek, directorul Centrului Ceh.

Pentru a digitaliza o singură sală de cinematograf veche ar fi nevoie de peste 50.000 de euro.

„Popular” și „Astra” din Brașov au de 10 ani lacătele pe uși

În Brașov, acolo unde a fost proiectat primul film din Transilvania, cinematografele Popular şi Astra erau acum 50 de ani cele mai cunoscute. Au fost închise în 2002 şi 2004. Autorităţile ar dori să le redeschidă, dar costurile sunt mult prea mari.

În acest moment, fostele cinematografe Modern, Popular şi Astra sunt cu lacătul pe uşă şi se află într-o stare avansată de degradare din cauza numărului scăzut de spectatori dar şi a veniturilor pe care acestea le generau. Mai apoi, clădirile au fost închiriate şi transformate în cluburi sau săli de jocuri.

Acum, autorităţile au planuri să investească în renovarea clădirilor. Reparaţiile ar costa aproape șase milioane de lei, iar reprezentanţii Primăriei sunt dispuşi să încheie parteneriate cu firme care doresc să transforme sălile de proiecţie în spaţii pentru activităţi culturale sau artistice, dar nu cluburi sau discoteci.

Singurul cinematograf care a fost renovat este Patria, unde acim funcţionează Filarmonica Braşov. Braşovenii îşi amintesc cu nostalgie de vremurile în care stăteau la coadă pentru a vedea premiere internaţionale de film.

Vladimir Bârsan are 82 de ani și a fost regizor de film timp de 38 de ani, iar multe dintre proiecţiile pe care le-a realizat au fost difuzate chiar în cinematografele locale.

„Cinematograful a jucat şi un alt rol extraordinar de important, era intermediul cu lumea din afara ţării, lumea aceea pe care ei o considerau liberă.”, spune acesta.

Cinematograful Popular s-a deschis în 1925. Era renumit pentru proiecţiile de filme străine care erau aduse în Braşov. În 2002, cinematograful a fost închis, iar timpul l-a transformat într-o ruină.

Braşovul a fost primul oraş din Transilvania care a adus un film în cinematografe. Se întâmpla la scurt timp de la prima proiecţie mondială din 1895, de la Paris.

Festival de film la mall

Jumătate din cinematografele care funcţionau în Cluj-Napoca în urmă cu 25 de ani sunt închise acum. Așa se face că în orașul în care se organizează anual cel mai mare festival de film din România sunt deschise doar trei cinematografe de stat.

Iubitorii filmului sunt obligați astfel să străbată orașul ca să ajungă la o sală de cinematograf. Așa se întâmplă cu locuitorii celui mai mare cartier al orașului, Mănăștur, unde exista un cinematograf, închis însă de mai bine de 10 ani.

Toate acestea se întâmplă în condițiile în care publicul clujean este foarte atras de film. Singurul cinematograf reabilitat de autoritățile locale în ultimii ani, numit Florin Piersic, este de ani buni pe primele locuri în țară în ceea ce privește numărul de spectatori.

Trebuie spus ca numai pe perioada Festivalului Internațional de Film Transilvania de anul trecut, care s-a desfășurat timp de 10 zile la Cluj, au fost înregistrați 120.000 de spectatori în sălile de cinema, număr aproape dublu față de ediția anterioară.

Cinematograful Dacia este în paragină de mai bine 10 ani. De-a lungul timpului a fost afectat de două incendii şi a devenit adăpost pentru oamenii străzii. Acum, autorităţile locale s-au hotarât să-l reabiliteze şi să îl transforme într-un spaţiu multifuncţional.

În aceeaşi situaţie se află şi cinematograful Favorit, închis de mai bine de zece ani.

Cinematograful Arta a funcţionat într-o clădire din centrul oraşului timp de o sută de ani. Clădirea a fost retrocedată în urmă cu doi ani foştilor proprietari. Deşi aceştia au promis că sala de cinemograf va fi redeschisă, acest lucru încă nu s-a întâmplat.

Doar trei cinematografe funcţionează în prezent în Cluj. Unul dintre ele, recent modernizat, este cinematograful Florin Piersic, fostul Republica, renovat în totalitate de primărie cu suma de 500.000 euro.

Doar două din cele cinci săli de proiecție din Iași au rămas deschise

Pentru că din 1988 statul român nu a mai acordat bani pentru reabilitarea și modernizarea celor cinci cinematografe din Iași, acestea s-au închis rând pe rând.

În prezent, în Iaşi mai sunt deschise doar două cinematografe de stat: Victoria şi Republica, situate în centrul oraşului. Ambele sunt într-o stare avansată de degradare și sunt zile în care nimeni nu le calcă pragul.

Așa se face că, de multe ori, filmele programate să ruleze sunt anulate pentru că nimeni nu cumpără bilet.

Dacă în perioada de glorie, la Cinematograful Republica, de exemplu, într-o lună se vindeau câte 13.000 de bilete, acum, dacă sunt o mie se spectatori. Și asta pentru că noua tehnologie din cinematografele multiplex dar și condițiile proaste din sală îi alungă pe cinefili.

În anii 90, premierele cinematografice rulau cu casa închisă la Cinematograful Copou. De mai bine de zece ani însă, fostul cinema a fost transformat în club de noapte şi cafe bar.

La cinematografele de stat, biletul costă aproximativ 5-6 lei, iar la mall între 15 şi 25 de lei. Autorităţile spun că sunt șanse ca măcar unul din cele două cinematografe de stat să fie deschise. Există un proiect de reabilitare a 40 de săli de cinema din țară inițiat de ministrul culturii şi care ar putea începe chiar în acest an.

Etichete: filme , cluj , cinematografe , mall , iasi , brasov , paragina , sali de cinema

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale