Favoriții la câștigarea trofeului Eurovision 2016 

Data publicării:
Eurovision-2016-Stockholm-logo-1

Printre candidații preferați pe site-urile de pariuri online se numără cel al Franței, Amir Haddad, cu piesa „J'ai cherché”. Finalist al concursului The Voice în 2014, cântărețul franco-israelian de 31 de ani ar putea fi primul francez care să câștige concursul Eurovision, după Marie Myriam în 1977 (cu piesa „L'oiseau et l'enfant”). Criticat fiindcă a ales să cânte refrenul în engleză, solistul a spus marți într-un interviu acordat AFP că respectă „tradiția și francofonia, cântând aproape tot cântecul în franceză, dar că refrenul în engleză îi poate aduce un sprijin din străinătate”.

Alte site-uri de pariuri mizează pe un duel ruso-ucrainean, care să îi opună pe Serghei Lazarev („You are the only one”), 33 de ani, vedetă pop în țara sa, și pe Jamala („1944”), descendentă a unor deportați tătari. Piesa cântăreței de 32 de ani a fost acceptată de organizatorii concursului, în pofida textului său controversat. Inspirat din amintirile străbunicii sale, cântecul evocă deportarea de către Stalin a tătarilor din Crimeea. Oficiali politici de la Moscova și din Crimeea au protestat împotriva acestei alegeri menite, în opinia lor, să denigreze Rusia, după ce aceasta a anexat (în martie 2014) peninsula ucraineană.

Cântărețul belarus de 21 de ani, Ivan, spera să își prezinte piesa cântând dezbrăcat, alături de o lupoaică adevărată, însă Eurovision, care interzice prezența animalelor pe scenă și solicită ținute decente, a refuzat acest lucru. În cele din urmă Ivan va cânta singur, îmbrăcat, pe fondul unor holograme.

Blonda austriacă Zoe Straub va interpreta în franceză „Loin d'ici”, ceea ce îl va încânta desigur pe secretarul de stat francez pentru Francofonie, Andre Vallini, care a regretat public alegerea lui Amir Haddad de a cânta refrenul piesei sale în engleză.

În afară de Amir, britanicii Joe și Jack și irlandezul Nicky Byrne, doar concurenții din Bosnia, Grecia și Italia vor cânta în cea mai mare parte în limba maternă, iar Jamala va rosti câteva cuvinte în limba tătară din Crimeea. Ceilalți cântăreți își vor prezenta melodiile în engleză, iar reprezentanta Austriei, în limba franceză, încheie AFP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri