Festivalul poveștilor pentru copii și pentru maturi, în București

Data publicării:
teatru

Personajele din schiţele lui Ion Luca Caragiale i-au fascinat pe tinerii spectatori. Ionel, domnul Goe şi elevii excentricului pedagog Mariu Chicoş Rostogan sunt preferaţii copiilor.

E un spectacol comic, dar educativ. Caragiale ne învaţă cum să ne purtăm cu copiii”, a afirmat Mihai Verbinschi, actor. 

Pentru publicul cu vârste între 8 şi 14 ani, au fost puse în scenă poveşti clasice, iar spectatorii mai tineri de 10 ani au fost invitaţi să urmărească piese de teatru pe ritmuri muzicale. În premieră pentru România, festivalul are o secţiune dedicată şi celor mai mici iubitori de teatru.

Am preluat asta de la teatrele italiene, teatru pentru 0-3 ani, pentru copii mici, spectacole care nu mizează pe cuvânt, ci alte mijloace de exprimare”, a explicat Ioan Gârmacea, managerului teatrului Ion Creangă.

Teatrul Odeon pune în scenă copilăria lui George Enescu, un proiect compus din cinci spectacole de teatru şi muzică, pentru copii cu vârste între 4 si10 ani. Şi adulţii au avut însă ce admira pe scenă.

E trist că avem puţine lucrări originale, dramaturgii cred că teatrul pentru copii nu e atât de important şi se îndreaptă pentru teatru pentru maturi”, a spus actrița Alexandrina Halic.

Publicul se va putea întâlni la eveniment cu oaspeți veniți din Marea Britanie, Belgia, Franța, Italia și Bulgaria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri