Sari la conținut

Lungul drum al sărutului, de la Iuda... la emoticoane

Pe 13 aprilie a fost Ziua Internaţională a Sărutului. Este poate unul dintre cele mai exploatate gesturi culturale ale omenirii. L-au pictat Klimt. Şi Magritte. Chagall. Şi Munch. L-au sculptat Rodin. Şi Brâncuşi. De la lucrările marilor artişti ai omenirii, până la simbolistica atribuită în sfera politică, sărutul a rămas, totuşi, fidel sensului său iniţial: marcă a atracţiei, a afecţiunii, a iubirii. Sau, în cazul faimosului sărut biblic al lui Iuda, semnul trădării şi al făţărniciei.

Vintilă Mihailescu, antropolog: Dacă vorbim despre sărut, e greu să ne gândim în primul rând la acest sărut deşi sigur că da, printr-un sărut poţi să şi exprimi ceva, dar poţi să şi ascunzi ceva. În acest caz, e partea de umbră a sărutului prin care ascunzi de fapt adevăratele sentimente. Într-un fel dincolo de parabola biblică e un fel de atenţionare, nu lua de bună nici măcar acest gest aparent de atâta tandreţe şi iubire pentru că poate fi şi acesta, chiar şi un astfel de gest poate să ascundă cu totul altceva.

Câte culturi, atâtea năravuri. Un gest precum sărutul în public poate semnifica respect sau admiraţie, curtoazie, dovadă de galanterie, ritual religios sau diplomatic.

În capitala Thailandei, sărutul în locurile publice este interzis de tradiţia budistă. De ziua îndrăgostiţilor, Ministerul Culturii emite un act oficial prin care tinerilor li se cere să se reţină de la ispite.

Vintilă Mihailescu, antropolog: Mai mult decât atât, există diferenţe foarte mari culturale, în ceea ce se cheamă în antropologie şi nu numai, proxemica. Adică care e distanţa normală, nu? Şi haideţi să ne gândim doar la un singur lucru: cum arată în Anglia sau la noi într-un bazar, sau la o coadă. Păi e unul peste altul, în cel mai rău caz spui nu te băga în sufletul meu! Deci deja eşti călare peste celălalt, dar mai departe nu se poate. Distanţa de arm long cum spun englezii, o distanţă de o mână, e obligatorie. Cum o să intri în intimitatea celuilalt? Dacă mergem mai spre Orient, apropo de bazar, în bazarul de la Istanbul, e absolut normal să te loveşti de celălalt, să te atingi cu celălalt.

„Kissenger" este adică un telefon cu un dispozitiv special şi o aplicaţie capabile să transforme intenţia unui sărut într-un sărut real.

„Kiss Messenger" are senzori pentru presiune, adică măsoară presiunea buzelor. Cu alte cuvinte, măsoară presiunea unui sărut bidirecţional. Da, doi oameni care se află la distanţă de mii de kilometri se pot săruta cu ajutorul acestui dispozitiv.

- Chesey, vrei să mă săruţi?

- Da!

- Senzaţia chiar este puternică, chiar sunt uimit de presiunea pe care o resimţi. Mă şi imaginam lăsându-mă sărutat de soţia mea, aflată la mii de kilometri distanţă, dar mă simt foarte conectat la ea.

În zilele noastre, o astfel de maşinărie, lipsită de emoţie, dar care îşi propune să transmită tocmai emoţia, nu mai miră pe nimeni. În fond, trăim vremuri în care robotul Sophia, dotat cu inteligenţă artificială, flirtează cu moderatorii, în platoul televiziunilor.

Explozia comunicării în spaţiul online a modificat radical felul în care un gest precum sărutul poate înlocui, printr-un simplu emoticon, un semn de aprobare sau un salut de la revedere.

Vintilă Mihailescu, antropolog: Mi s-a întâmplat şi mie, mă rog, am primit bine, pupici! Alo, domnişoară! Ce vrei să spui cu chestia asta cu pupici? Adică ştii, eu 60, tu 20, nu ne cunoaştem. Ce e cu intimitatea asta? Sigur, nu m-am supărat, dar am fost şocat pentru că acordam altă semnificaţie. Nu zici pupici între doi oameni care nu se cunosc.

Reporter: De exemplu, o scrisoare, pe vremuri, cum o încheiaţi? Pe net e simplu, pup!

Vintilă Mihailescu, antropolog: Cum să spun? Mi-aţi ridicat mingea la fileu pentru că depindea... în momentul în care spuneai te sărut, păi asta era deja semn de apropiere, de intimitate, chiar de iubire. Nu spuneai unei persoane oarecare te sărut pentru că leşina persoana. Ce-ţi veni? De când ne sărutăm noi?

În anul 2011, o marcă de haine a demarat o campanie de toleranţă şi anti-violenţă prin afişaj stradal: UNHATE. În centrul atenţiei au fost personalităţi religioase şi politicieni. Doar că aceştia erau prezentaţi sărutându-se: Papa Benedict al XVI-lea cu un imam din Egipt, Angela Merkel cu Nicolas Sarkozy, Barrack Obama cu Hu Jintao, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu. Campania a fost considerată o jignire la adresa integrităţii protagoniştilor de pe afişe.

Exploatarea sărutului ca marcă a politicului nu a fost, însă, ceva nou. Pe 7 octombrie 1979, sărutul frăţesc socialist dintre liderii comunişti Leonid Brejnev şi Eric Honecker a scris istorie.

Liderul sovietic Leonid Brejnev se afla din anul 1964 în fruntea URSS-ului, pe care a condus-o până la moartea sa, în 1982. Aflat în vizită la Berlin, pentru a serba 30 ani de la înfiinţarea Republicii Democrate Germane, Brejnev era invitatul special al Puterii comuniste din RDG, reprezentată la acea vreme de Eric Honecker. Sărutul dintre cei doi a devenit punctul central al unui desen pe Zidul Berlinului.

Vintilă Mihailescu, antropolog: Trebuie înţeles în dublu context, unul cultural şi unul politic. Dar dacă le punem împreună semnificaţia este asta: noi, ruşii, când vrem să ne manifestăm prietenia pe bune, ne sărutăm pe gură. Care-i problema? Aşa se face.

Faimosul gest devenit emblematic pentru frăţia dintre fostele ţări membre ale blocului sovietic a fost pictat pe Zidul Berlinului de artistul rus Dmitri Vrubel, în anul 1990. Sub celebrul sărut comunist, artistul a scris: Doamne, ajută-mă să supravieţuiesc acestei iubiri mortale!

Vintilă Mihailescu, antropolog: Sigur că nouă ni se pare faimosul sărut al lui Brejnev - pentru că pentru noi e o chestie de sfidare, de... vorba actuală, fată, mă laşi? Adică chiar aşa ceva nu se poate. Pentru ei însă era absolut normal. Adică era un gest care intra în cotidian. Nu era nimic extraordinar, dimpotrivă era cât se poate de ordinar. La noi niciodată nu a fost gest cultural acceptat sau promovat cultural sărutatul pe gură, niciodată. Adică aşa ceva chiar era oribil. Să faci asta la ţară, Doamne iartă-mă! Nu erai în închisoare comunistă, dar erai linşat de oameni. Aşa ceva nu se face, e de nefăcut. De aia spuneam că aceste diferenţe culturale, acelaşi gest poate să aibă semnificaţii total diferite.

În istoria românească recentă, un sărut surprins în fotografii în iunie 1990, în timpul Mineriadei, a şocat opinia publică. Nu doar prin simbolistica gestului în sine, ci mai ales prin contrast cu violenţa din timpul evenimentelor.

Vintilă Mihailescu, antropolog: Da, aici gestul este calcat pe un gest pe care toţi ortodocşii îl fac canonic să zic aşa de a săruta mâna preotului care îi salvează sufletul, nu? Păstorul sufletelor. Deci în acest caz, semnificaţia era foarte clară: aşa cum preotul îmi salvează sufletul, voi ne-aţi salvat pe toţi. Şi atunci recunoştinţa exact ca atunci când săruţi mâna unui preot, a sărutat mâna minerului, aceasta fiind semnificaţia. Că minerii n-au prea salvat nici trupuri, nici suflete, asta este partea a doua... Ceea ce ne şochează pe noi este cum poţi să faci aşa ceva la mineriadă. Ştim că n-a fost singurul care a avut această reprezentare, această percepţie a ce a însemnat venirea minerilor.

Sincer, făţarnic sau onest, semn al iubirii sau dimpotrivă, simbol al supunerii faţă de o ideologie, un simplu sărut a revoltat mase, a dat naştere la intrigi, a instigat la dezbateri aprinse. De la Iuda încoace, orice sărut este un gest pe propria răspundere.