MAE promovează imaginea României în străinătate printr-o hartă interactivă

Data publicării:
palatul 20morzin 20praga 20forum 20portal 20edu 20ro-43916

„Acest inventar simbolic este menit să pună în valoare contribuţia bogată pe care poporul român a adus-o de-a lungul timpului la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei europene. Acesta se adresează, în egală măsură, românilor şi turiştilor străini, cărora le va servi drept ghid, facilitându-le identificarea elementelor ce au legătură cu România în diferite state europene”, precizează MAE.

Printre punctele de interes prezentate se numără clădiri deținute de statul român în străinătate și folosite ca sedii de ambasadă, precum Palatul Morzindin Praga, sau institute culturale, Monoplanul Vuia I şi avionul cu reacţie al lui Henri Coandă, aflate la Musée de l'Air et de l'Espace din Le Bourgetîn Franţa.

Nu sunt uitate nici operele de artă ale lui Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Ion Mândrescu sau Tiţiana Comşa.

„Numeroase plăci comemorative şi statui dedicate unor personalităţi româneşti, vor fi, de asemenea, prezentate, dar şi nume de parcuri şi străzi”, se mai arată în comunicatul MAE.

În plus, vor fi prezentate și monumente și cimitire care cinstesc memoria eroilor români,

Lista obiectivelor reprezentative pentru România şi adresele acestora.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Ce gust aveau primele beri din lume. Unde a fost produsă cea dintâi „nefiltrată” în urmă cu 13.000 de ani
Newsweek
31 de miliarde lipsă la bugetul de pensii și ajutoare sociale în 2026. Se mai pot indexa pensiile?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...