Măicuţele de la o mănăstire din Oradea au pus termopane unui monument istoric. Autorităţile au aflat după şase ani

Data publicării:
castel 2

Castelul din Poiana Florilor a fost construit cu 120 de ani în urmă de către moşierul din localitate, pentru soţia sa. A servit drept castel de vânătoare până la venirea comuniştilor la putere, când a fost transformat în hotel iar după 1990 a fost trecut pe lista monumentelor istorice şi a intrat în administrarea Bisericii Ortodoxe.

„Orice intervenţie la clădire monument istoric conform legii 422 din 2001 necesită avizul Direcţiei pentru Cultură”, afirmă Mircea Paşca, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor.

De clădire se ocupă Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea. În 2008, măicuţele au decis să pună un acoperiş nou şi să înlocuiască ferestrele, ca să nu mai plouă înăuntru. Nu au obţinut un aviz pentru lucrări din partea autorităţilor iar constructorul angajat de ele a montat termopane şi a acoperit clădirea cu tablă.

Nu este o soluţie optimă. Ar fi trebuit o culoare mai naturală de lemn, fiindcă e un ambient natural acolo, totul trebuie să fie piatră, lemn”, explică Ramona Novicov, critic de artă Universitatea Oradea.

Abia după șase ani, Direcţia de Cultură Bihor a deschis o anchetă care se află în curs. Reprezentanţii mânăstiri şi conducerea Episcopiei Oradea au refuzat să comenteze situația.

La Otomani a fost restaurat ca la carte un conac din secolul al XVIII-lea

Tot în Bihor, un conac vechi de trei secole arată acum aproape ca în vremurile în care era proaspăt construit. Ca să realizeze lucrările, primăriei comunei Otomani a obţinut 500.000 de euro printr-un proiect european.

Obiectivul principal al proiectului a fost promovarea moştenirii culturale şi naturale din Valea Ierului şi a Barcăului şi, bineînţeles, să salvăm Conacul Komaromi”, declară Bela Horvath, primarul comunei Sălacea.

Primarul spune că în conac au rămas absolut tot ce s-a putut conserva şi restaura: pavaj original din secolul al XVII-lea.

Acum, autoritățile din Otomani vor să obţină fonduri europene ca să refacă fostele grajduri, să amenajeze spaţii de cazare şi un parc de aventură. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri