Sari la conținut
News Alert

Mirabela Dauer a ieșit în lacrimi de pe scena Electric Castle

Ziua zero a festivalului "Electric Castle" (12-16 iulie) de la Bonţida a adus un inedit recital al divelor muzicii uşoare româneşti, Mirabela Dauer şi Corina Chiriac. Cele două au avut parte de un public electrizant, fiind bisate şi aplaudate de câteva mii de tineri.

mirabela dauer electric

FOTO: Facebook/ Electric Castle


Pe scena amplasată în "hangar", într-o zonă acoperită, DiscotECa festivalului le-a avut ca invitate speciale pe Corina Chiriac şi Mirabela Dauer, care au cântat variante reorchestrate ale şlagărelor care le-au făcut cunoscute şi apreciate ani la rând în România. Prima a urcat pe scenă Mirabela, care i-a făcut pe tineri să cânte şi să danseze la unison pe piese precum "Te-aştept să vii" sau "Morăriţa". "Îmi place foarte tare de voi! Sper să aveţi cinci zile fantastice. Aş sta şi eu cu voi, dar trebuie să plec la mare. Dar cânt repede şi mă-ntorc!", le-a zis interpreta celor prezenţi. Imediat după recitalul în urma căruia i s-au cerut bisuri, Mirabela a coborât în lacrimi de pe scenă. "Staţi puţin să îmi revin!", le-a spus jurnaliştilor care erau curioşi să ştie cum se simte. "Cum arăt? Sunt răvăşită?", a glumit ea înainte de a spune că "sunt cel mai fericit om, este cel mai frumos cadou pe care l-am primit în viaţa mea!", făcând referire la faptul că pe 9 iulie tocmai a împlinit 70 de ani. "Copiii aceştia ştiau toate versurile mele. Şi-atunci cum să nu plângi?", a adăugat vizibil emoţionată "Mira", notează adevarul.ro.

corina chiriac electric

FOTO: Facebook/ Electric Castle

Corina Chiriac a urcat la rându-i pe scenă, într-o ţinută elegantă, dar care nu a ajutat-o foarte mult, dimpotrivă. La un moment dat, tocul unuia dintre pantofi i s-a înfipt în scenă. Spontană, cântăreaţa s-a descălţat imediat. "Să vină un cameraman să filmeze, să nu credeţi că m-am împiedicat eu!", a spus râzând interpreta, potrivit adevarul.ro.

Cele două recitaluri i-au făcut pe cei prezenţi să cânte şi să danseze, iar DJ-ii care au urmat şi care au pus muzică au întins show-ul până spre dimineaţă. Astăzi începe oficial Electric Castle, o ediţie la care participă aprioape 300 de artişti pe 9 scene amplasate pe domeniul castelului Banffy de la Bonţida.

Etichete: concert , cluj-napoca , festivaluri , mirabela dauer , corina chiriac , electric castele 2017

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale