Mircea Cărtărescu, nominalizat la Premiul European pentru Literatură, în Olanda

Data publicării:
cartarescu 20resize 20mediafax 20foto 20david 20nika-46494

Pe această listă se regăsesc 20 de titluri, propuse de 13 librării importante din Olanda.

Lista scurtă a nominalizărilor va fi anunţată în mai, la Amsterdam, iar câştigătorul va fi ales din cei cinci autori rămaşi, de un juriu prezidat de Alexander Rinnooy. Premiile vor fi acordate în septembrie.

Varianta în limba olandeză a volumului „Orbitor II. Corpul” (tradusă de Jan Willem Bos) concurează cu traduceri ale unor autori precum Martin Amis, Emmanuel Carrère, Julia Franck şi Ian McEwan.

Premiul European pentru Literatură recunoaşte cel mai bun roman al anului, tradus în limba olandeză. Premiul constă în suma de 10.000 de euro pentru autor şi de 2.500 de euro pentru traducător.

Premiul European pentru Literatură este o iniţiativă a centrului cultural SPUI25, Fundaţia Olandeză pentru Literatură, săptămânalul De Groene Amsterdammer şi Librăria Athenaeum.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti, în 1980. În prezent, este conferenţiar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacăra, Tomis şi Ziarul de Iaşi. De asemenea, cărţile sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis - Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Volumul de proză "Nostalgia" a primit, în 2005, premiul "Giuseppe Acerbi", Castel Goffredo, Italia.

Scriitorul a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii.

Citiți și interviul din emisiunea „Conversații esențiale”:Mircea Cărtărescu: „Chinul vieții mele a fost când a trebuit să dau meditații”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri