PASTILA DE LIMBĂ. Când este folosită greșit expresia „aplauze la scenă deschisă”
Radu Paraschivescu explică:
Judecând după felul cum este întrebuinţată această formulă, e limpede că anumiţi utilizatori - nu puţini, din păcate - confundă aplauzele la scenă deschisă cu aplauzele puternice, insistente sau „furtunoase", cum se spunea pe vremea congreselor PCR.
Şi în acest caz, ca în atâtea altele, vina pentru confuzie aparţine în primul rând presei. Ziarul sau postul de televiziune este o instanţă care validează, un element de omologare. Ce scrie în ziar şi ce se vede (sau se aude) la televizor constituie adevăr şi e valorificat ca atare de public. De aceea, s-ar cuveni ca ziarele şi posturile de televiziune să fie atente nu doar la fondul mesajelor, ci şi la forma lor. Pentru că forma inadecvată se repercutează de multe ori asupra fondului. Îl falsifică, îl alterează, îl perverteşte.
Aşa stau lucrurile şi în cazul aplauzelor la scenă deschisă. Exemplele de proastă utilizare a formulei, pe care le voi prezenta imediat, vin, cum spuneam, din media. Şi trebuie precizat că efectul negativ al confuziei e acelaşi indiferent dacă vorbim despre un post de televiziune sau un ziar central ori local.
În lumea internetului şi a reţelelor de socializare, erorile se împrăştie cu aceeaşi viteză cu care o fac ştirile politice, informaţiile din sport, cursul valutar sau datele despre concertele rock.
Bunăoară, un ziarist care laudă evoluţia unui cor intitulat „Medicalis" susţine, în încheierea articolului, că „La finalul fiecărei piese din cadrul concertului caritabil s-au auzit aplauze la scenă deschisă". Pentru ca aplauzele respective să se fi auzit cu adevărat la scenă deschisă, ele ar fi trebuit să răsune ÎN TIMPUL pieselor corale, ceea ce, nu-i aşa?, ar fi fost inacceptabil. Nici concertele simfonice nu sunt bruiate de aplauze care se aud în acelaşi timp cu vioara sau pianul, oricât de frumoasă ar fi interpretarea solistului.
Dintr-un alt ziar aflăm că „Actorii au oferit publicului din Reghin un spectacol cu aromă sută la sută Cehov, aplaudat LA FINAL la scenă deschisă de către spectatori". Aţi obervat, fără îndoială, entorsa logică a enunţului. Nu trebuie să fii un frecventator asiduu al teatrelor ca să ştii că LA FINAL cortina cade, nu se ridică. Iar când cortina cade, scena e ascunsă privirilor. Adică închisă, nicidecum deschisă. Dacă publicul din Reghin ar fi aplaudat la scenă deschisă, ar fi făcut-o pe durata piesei, încântat fie de jocul unui actor, fie de savoarea unei replici, fie de ambele.
În fine, un crainic de sport (o prezenţă obişnuită la „Pastila de limbă") ne informează că „La antrenamentul de ieri al tricolorilor, George Puşcaş şi-a cucerit colegii. La sfârşitul antrenamentului, el a primit aplauze la scenă deschisă din partea lui Florin Gardoş". Încerc din răsputeri să-mi imaginez scena, dar ceva mă ţine în loc. Cum poate un fotbalist să-şi aplaude la scenă deschisă un coleg la finalul unui antrenament doar crainicul poate şti. Ce ştiu eu e că aplauzele la scenă deschisă însoţesc o replică dată de Dorina Chiriac sau un solo de chitară al lui Steve Rothery de la Marillion. Ele reprezintă o reacţie spontană a publicului şi se aud în timpul actului artistic, nu la sfârşitul lui.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
