Pastila de limbă: „bleumarin” sau „bleumaren”?

Chiar dacă engleza e limba internaţională a ultimelor decenii, nu se poate spune că franceza şi-a pierdut complet importanţa pe la noi. Şi nici n-ar fi corect să se întâmple aşa, consideră Radu Paraschivescu.

Nicolae Ciucă, la Jurnalul de Seară

Un preot vrea să trimită fetele abuzate la închisoare

Kelemen: Nu e vorba de România când candidează Iohannis la NATO. Rutte e cel mai cinic politician din Europa

Ciolacu negociază vânzarea de acțiuni TAROM la companii din Qatar și EAU

Gafa lui Ciolacu în Qatar: A vrut să spună „lecție”, a ieșit „erecție”

Ce a găsit Corpul de Control la Spitalul Pantelimon

Scandal la un liceu renumit din București

Răsturnare de situație în anchetele de la Spitalul Pantelimon

Incident la stația de metrou Piața Unirii. Toți călătorii au fost evacuați dintr-un tren

Există în continuare profesori, traducători, diplomaţi şi vorbitori excelenţi de franceză în România. Există, pe de altă parte, şi oameni care calcă în tot felul de capcane de care nu ştiu, nu pot sau pur şi simplu nu vor să se ferească.

Aceşti oameni preiau diverse expresii din franceză şi, negăsind de cuviinţă să verifice în ce fel se scriu şi se pronunţă, le folosesc într-o manieră personală şi incorectă.

Înainte de a da exemple, trebuie spus că există destule cuvinte de origine evident franceză care au intrat în limba română sub forma unor cuvinte care seamănă foarte bine cu omoloagele lor. Printre ele se numără „odicolon” (din „eau de Cologne”, apă de colonie), „paspartu” (din „passe-partout”, cheie cu care se poate deschide orice broască obişnuită sau şperaclu), „paspoal” (din „passepoil”, şiret lat sau fâşie îngustă de stofă, mătase etc., aplicată ca garnitură la rochii), „portmoneu” (din „porte-monnaie”, obiect de piele sau de pânză în care se păstrează mărunţişul sau monedele), „bonjur”, cu „u” (din „bonjour”, cu „ou”, bună ziua), „bonsoar”, cu „oa” (din „bonsoir”, cu „oi”, bună seara) sau „pardon” (din „pardon”, iertaţi-mă sau scuzaţi-mă).

Acestor cuvinte li se adaugă regionalismul ardeleano-maramureşean „cheleretă”, cu sensul de „ceas”, adaptarea întrebării franceze „Quelle heure est-il?” - „Cât e ceasul?”.

O altă categorie o reprezintă aşa-numitele alinturi caraghioase şi incorecte cu sonorităţi franceze sau mai degrabă franţuzite.

Cei care recurg la asemenea alinturi sunt de obicei oameni mai vârstnici, cărora li se pare de bonton să ia cuvinte din franceză şi să le stâlcească, deşi există în limba română neologisme care provin exact din cuvintele stâlcite. Aici intră pseudocuvinte ca „şocolată” în loc de „ciocolată” (în franceză, „chocolat”, cu un „ş” care se aude la început), „fotel” în loc de „fotoliu” (în franceză, „fauteuil”) sau „portfel”, eventual „porfel” în loc de „portofel” (în franceză, „porte-feuille").

Capcanele amintite la început se află totuşi în alte formule sau denumiri - ceva mai subtile şi mai complicate. Una dintre cele care dau mari bătăi de cap este „y comprit”, care înseamnă „inclusiv”. Destui vorbitori folosesc formularea incorectă „il comprit”, care înseamnă doar „el înţelege” sau „el înţelese”.

Prin urmare, dacă ne sfiim să-l folosim pe „inclusiv” (deşi nu văd de ce am face-o), trebuie să spunem şi să scriem „y comprit”, nicidecum „il comprit”. Aşa stând lucrurile, vom spune „Am plătit două sute de lei pe biletul de tren, Y COMPRIS suplimentul de pat” şi în niciun caz „Am plătit două sute de lei pe biletul de tren, IL COMPRIT suplimentul de pat”.

O altă capcană pândeşte încă din rafturile anumitor cofetării - e adevărat, ceva mai rar ca în urmă cu douăzeci de ani. Este vorba despre „choux a la creme”, o miniprăjitură constând într-o gogoaşă de tip profiterol în care se pune de obicei frişcă. Unii cofetari sau vânzători de la noi încă n-au învăţat cum se cheamă de fapt miniprăjitura şi-i spun greşit „choix a la creme”. Formula n-are noimă, câtă vreme „choix” înseamnă „alegere” în franceză şi nu se leagă în niciun fel de desertul în chestiune.

Legat de „choux” şi de „creme”, nu pot să trec sub tăcere gafa unui personaj care, dornic să-şi etaleze cunoştinţele de franceză, a scos pe gură următorul porumbel la un eveniment la care asistau numeroşi invitaţi de soi: „A venit aici aproape tot choux a la creme-ul Capitalei”. Greşeala este evidentă. Omul se gândise la expresia „la creme de la creme”, cu sensul de „lume subţire”, „lume aleasă” sau „cei mai cei” şi a nimerit cu oiştea frazei în gardul bunei exprimări.

Am lăsat la urmă o abatere pe care o comite multă lume. Ea ţine de cuvântul „bleumarin” (aceasta este forma corectă), pe care-l auzim supărător de des sub forma „bleumaren” (o contaminare dinspre cuvântul francez „bleumarin” şi în acelaşi timp o greşeală). Se spune „Uniforma noastră este bleumarin” şi nu „Uniforma noastră este bleumaren”.