PASTILA DE LIMBĂ. „De excepție” și „special” provoacă, de multe ori, fracturi logice
Fără îndoială că vi s-au întâmplat toate acestea. Vi s-au întâmplat, printre altele, şi din cauză că emiţătorii mesajului ţin neapărat să vă cucerească. Să vă farmece. Să vă facă dependenţi de ceea ce au să vă ofere.
Şi cum oare s-o facă mai bine decât folosind formule-cârlig gata să vă confişte atenţia şi să vă transforme în consumatori mecanici şi cuminţi ai hranei pe care v-o prepară în bucătăriile propriilor gusturi?
Unul dintre magneţii cei mai eficienţi îl reprezintă superlativul care însoţeşte oferta. Un ziar promite „cea mai complexă investigaţie”, un program TV vă îmbie cu „cele mai noi filme”, un reporter vă asigură că vă pune la dispoziţie „cele mai proaspete informaţii”, o cofetărie sau un restaurant vă invită să descoperiţi „cele mai sofisticate produse".
Există, pe de altă parte, un artificiu tehnic ieftin, dar rodnic. Un post de televiziune s-a remarcat, cu cinci-şase ani în urmă, printr-o serie de colaboratori însoţiţi de cuvinte care le ilustrau excepţionalismul. Aşa şi erau prezentaţi la începutul emisiunilor: fenomenalul Iliuţă, incredibila Minerva, celebrul Andronache, formidabila Olimpia şi aşa mai departe.
Din acelaşi registru tactic fac parte alte două procedee care ţin să asigure publicul că se află în prezenţa unui lucru rar, ales, care li se arată doar privilegiaţilor. Primul procedeu este recursul la formula „de excepţie”. Conotaţia puternic pozitivă a acestor două cuvinte e torpilată de însăşi frecvenţa folosirii lor. Mai simplu spus, orice lucru repetat obsedant ajunge să te indispună în loc să te încânte. E la fel ca la un cântec de succes: Dacă-l auzi o dată pe săptămână, îţi place. Dacă-l auzi de zece ori pe zi, te saturi de el.
Am auzit nu cu mult timp în urmă un antrenor de gimnastică lăudând un incubator sportiv după cum urmează. „Centrul de la Deva a pregătit numai sportive de excepţie”. Fractura logică e uşor de sesizat. Dacă la Deva au crescut numai sportive de excepţie, înseamnă că excepţia a dispărut. S-a transformat în regulă. A devenit normă.
În vitrina unui local din centrul Bucureştilor stă şi astăzi un anunţ care echivalează cu o autocontrazicere: „Restaurantul nostru vă oferă zilnic preparate de excepţie”. Păi dacă oferta e zilnică, unde Doamne iartă-mă e excepţia? În ce anume constă ea? Întrebarea merită pusă şi comentatorilor care conchid, la sfârşitul unei zile doldora de meciuri, că „în etapa de astăzi s-au marcat numeroase goluri de excepţie”. S-or fi marcat o sumedenie de goluri grozave, superbe, minunate, incredibile, neobişnuite, fermecătoare. Spuneţi-le cum vreţi, dar nu „de excepţie”. Nu de alta, dar în dexonline excepţia este definită drept o „abatere de la regula generală, ceva ce nu se supune normei generale”.
Rudă bună cu formula „de excepţie” este adjectivul „special”, prin care utilizatorul vrea să-şi pregătească publicul pentru statutul de beneficiar al unui răsfăţ ieşit din spaţiul banalului, al unui lucru greu de găsit, al unei rarităţi.
Când însă îl auzi pe crainicul de ştiri că spune „Mâine, ziarul X v-a pregătit, ca de obicei, o ediţie specială”, nu poţi să nu te întrebi: Dacă avem DE OBICEI, de luni până sâmbătă, ediţii speciale, prin ce anume sunt ele speciale?" În aceeaşi logică intră, desigur, şi emisiunile de televiziune care figurează în programul de fiecare zi, fără ca asta să le împiedice să aibă cuvântul „special” în titlu.
Aceste formulări nu sunt incorecte gramatical. Nu-ţi zgârie timpanul, nu te scot din pepeni. Însă ele sfârşesc prin a obţine efectul invers celui pe care mizează. În loc să incite, se transformă în loc comun. În platitudine. Şi e păcat.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
