Poezia de debut a lui Mihai Eminescu a dispărut

Data publicării:
646x404

Este vorba despre singurul număr al revistei Familia aflat în posesia bibliotecii, care conţine poezia de debut a lui Mihai Eminescu, „De-aș avea”. Pagina cu poezia este ruptă. Nu se știe cine anume a luat-o și ce s-a întâmplat cu ea.

Mihai Eminescu a debutat în revista orădeană Familia pe 9 martie 1866. Se pare că un duplicat al revistei de la acea dată ar exista și la Cluj-Napoca. Bibliotecarii din Oradea încearcă de un an și jumătate să rezolve misterul disparițiilor a sute de volume din colecții rare, care aparțin patrimoniului cultural al României.

Specialiștii au început inventarul celor aproape 130.000 de cărți ce fac parte din fondul special al Bibliotecii Județene și au stabilit că aproximativ 500 dintre ele nu mai există. Numărătoarea volumelor se va termina în 2015 și abia apoi poliția va începe o anchetă ca să afle ce s-a întâmplat cu obiectele de patrimoniu dispărute.

Mihai Eminescu - De-aș avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri