Președintele Academiei Române, în cazul Cărtărescu: „Va mai urma un vot, și scriitorul va fi primit în Academie”

Data actualizării: Data publicării:
Presedintele Academiei Romane, prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop
Presedintele Academiei Romane, prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop. Foto: INQUAM Photos/Raul Stef

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a respins acuzațiile conform cărora instituția ar fi atacată de „grupări obscure” și a explicat într-un interviu pentru Radio România Cultural (RRC) că respingerea candidaturii lui Mircea Cărtărescu nu reflectă o opoziție puternică în interiorul Academiei, ci doar o conjunctură procedurală. Potrivit acestuia, va mai urma un vot, iar atunci Mircea Cărtărescu va fi primit în Academie.

Pop a amintit că scriitorul Mircea Cărtărescu a fost la un singur vot distanță de a fi ales. Pentru a deveni membru titular al Academiei Române, un candidat trebuie să obțină minimum două treimi dintre voturile exprimate.

Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai apreciați scriitori români, tradus în zeci de limbi și recomandat pentru Premiul Nobel, a fost recent subiectul unei dezbateri aprinse legate de admiterea sa în Academia Română. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a discutat cu Anca Mateescu despre acest subiect, în cadrul emisiunii GPS Cultural, clarificând contextul și regulile care guvernează selecția membrilor acestei prestigioase instituții.

În contextul unui apel lansat de academicianul Valeriu Matei, care susținea că Academia este asaltată de „grupări sorosist-progresiste”, Ioan-Aurel Pop a declarat ferm: „Nu cred că există așa ceva. Din fericire, Academia Română este o instituție democratică și membrii ei, ca și cei care observă din afară, au dreptul la opinii”.

Președintele Academiei a precizat că Mircea Cărtărescu a fost susținut de majoritatea membrilor: „A fost votat de două treimi din membrii care au participat la vot. În mod legal, a lipsit un vot – îi trebuiau 74 de voturi ca să fie ales, iar el a obținut 73. Așa a vrut soarta, acesta a fost destinul. Dar dacă 73 de membri ai Academiei Române l-au votat, înseamnă că opinia majorității este în favoarea primirii sale”.

Pop a atras atenția asupra faptului că specialiștii în literatură din Academie l-au votat în unanimitate pe Mircea Cărtărescu, iar această decizie ar fi trebuit urmată de restul membrilor: „Cei care pot aprecia la adevărata valoare o creație literară sunt membrii secției de Filologie și Literatură, iar aceștia l-au votat în unanimitatea celor prezenți. Am făcut un apel în Adunarea Generală a Academiei să ne ținem de ce spune secția, pentru că membrii secției au întâietate”.

El a oferit și un exemplu din alte domenii: „Dacă avem un candidat agronom și secția de științe agricole îl votează în totalitate, noi trebuie să urmăm exemplul secției, altfel se creează haos. Un chimist sau un inginer nu poate aprecia pe deplin un literat. Ne luăm după ceea ce spun specialiștii”.

În ceea ce privește apelul vehement al lui Valeriu Matei, Pop a recunoscut la Radio România Cultural că acesta a fost unul instigator: „Da, este adevărat. Noi nu-l putem judeca pe Mircea Cărtărescu pentru niște cuvinte pe care le-a rostit vizavi de Cioran, de exemplu. Un text scos din context nu poate constitui un argument nicăieri și niciunde”.

“E opinia domniei sale și noi o ascultăm și suntem într-o țară liberă, e liber să și-o exprime. Dar Academia Română nu e atacată de niciun fel de grupare. Academia Română e o instituție serioasă care există din anul 1866 și are puterea ei de discernământ”, a spus Pop, referindu-se la Valeriu Matei.

Ioan Aurel Pop s-a arătat optimist că scriitorul va deveni în curând membru al Academiei Române. „Va mai urma un vot, sunt convins, și Mircea Cărtărescu va fi primit în Academia Română”

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Marc Anthony a devenit tată pentru a opta oară. Ce nume a primit fetița lui și a Nadiei Ferreira
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...