Regizorul Călin-Peter Netzer, decorat de președinte

Data publicării:
calin 20peter 20netzer 20ada 20solomon 205527415 20mediafax 20foto 20johannes 20eisele-56124

Regizorul premiat la Berlin a fost decorat azi de șeful statului.

„În semn de înaltă apreciere pentru excepţionala sa dăruire artistică, încununată prin premierea filmului „Poziţia Copilului” cu trofeul „Ursul de Aur” la Cea de-a 63-a ediţie a Festivalului de film de la Berlin, pentru activitatea regizorală şi contribuţia remarcabilă la promovarea cinematografiei româneşti atât în ţară cât şi în străinătate, ca exponent al tinerei generaţii de regizori români, domnul președinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” - în grad de Cavaler, domnului Călin-Peter Netzer, regizor”, arată un comunicat al Administrației Prezindențiale.

Succes recunoscut

Filmul „Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, a primit, luna trecută, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Pe 8 martie, filmul a ajuns și în cinematografe. Va putea fi urmărit în 35 de cinematografe și a fost deja distribuit în Franța, Germania, Belgia, Olanda și Luxemburg. În prezent se duc tratative pentru ca filmul să poată fi distribuit în Marea Britanie și în SUA.

Citiți și:

„Poziția copilului”, marele premiu la Berlin - „Ursul de Aur”. Luminița Gheorghiu: Mă bucur pentru filmul românesc

Ursul de Aur”, în România. Netzer: A fost copleșitor. Președintele juriului mi-a strâns mâna două minute

„Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer. Filmul spune, cu dramatism şi emoţie, povestea unei mame care îşi sufocă fiul cu dragostea pe care i-o poartă. Iar Luminiţa Gheorghiu, aflată la primul ei mare rol principal, a ştiut să creeze cu artă portretul unei femei care stârneşte, în egală măsură, dezaprobarea totală şi compasiunea.

În film, Luminiţa Gheorghiu este Cornelia, o mamă dominatoare care încearcă să îşi salveze fiul, Barbu, de la închisoare, după ce acesta a omorât un copil într-un accident de maşină.

Barbu riscă să stea 15 ani după gratii. Dar, pe cât de mult vrea să scape de închisoare, tot aşa de mult îşi doreşte să scape de mama sa, care i-a controlat tot timpul viaţa şi care nu-i dă voie să se maturizeze.

Filmul a fost turnat, în cea mai mare parte, în mai multe apartamente de bloc, iar camera îi urmăreşte aproape tot timpul pe Cornelia şi fiul său, ceea ce sporeşte sentimentul de tensiune şi sufocare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri