Rodica Mandache, despre România necivilizată, educație și respect

Data publicării:
bonton mandache presa 1

Despre respect şi cât de importante erau pe vremea copilăriei sale principii de viaţă ce azi par uitate, actriţa spune: „Eu vin de la Iaşi, acolo m-am născut, într-o familie cu 4 copii. Mama mea era extrem de severă. Nu ştiu dacă am învăţat de atunci nişte percepte, dar ştiam ce-i bine şi ce nu-i bine. Temelia e mama. Mama care ne obliga să fim la ora fixă la masă, mama care făcea mese sâmbăta şi duminica, ca să se adune toată familia. Mergeam la biserica. Biserica însemna multă educaţie. Însemna că nu trebuie să întârzii, eram îmbrăcaţi foarte curat şi foarte frumos de către mama şi asta de fapt îţi dădea ceva înăuntrul tău.”

Astăzi, România în care trăim este departe de toate astea. Când se gândeşte la România necivilizată, primul lucru care îi vine în minte Rodicăi Mandache este: „România necivilizată pentru mine înseamnă să ai un cântăreţ care să se ducă la un concurs internaţional şi primii care îl desfiinţează sunt cei din naţia lui. Asta este ceva înspăimântător.”

Şi pentru că în toţi anii care au trecut, din toate experienţele şi întâlnirile pe care le-a avut a învăţat şi a înţeles o mulţime de lucruri, esenţiale, actriţa Rodica Mandache a ţinut să împărtăşească unele dintre ele cu telespectatorii: „Am învăţat că trebuie să fiu convinsă că există Dumnezeu. Cred în bunul simţ, cred în civilizaţie, cred în protocolul ăsta al familiei, în primul rând în legăturile pe care le creează familia cu lumea înconjurătoare.”

Restul interviului cu o doamnă a scenei româneşti, duminică, de la ora 17.30, la Bonton, emisiune realizată şi prezentată de Dana Gonţ, pe Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri