S-a deschis Gaudeamus, târgul sutelor de mii de cărți

Data publicării:
targul gaudeamus 600x400

Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus 2016 s-a deschis, miercuri, la Romexpo cu 300 de edituri prezente, care anunţă peste 850 de evenimente, în centrul atenţiei fiind standul Chinei, unul dintre cele mai spectaculoase, invitat de onoare al ediţiei, care prezintă peste 3.000 de cărţi. Ovidiu Miculescu, preşedintele SRR, a anunţat, la deschiderea oficială, că invitat de onoare al târgului în 2017 vor fi Statele Unite.

targul gaudeaumus

”Iată ne respectăm promisiunea. Este al 23-lea an în care Radio România vă dă întâlnire la Romexpo în acest târg de carte. Suntem extrem de bucuroşi că putem să organizăm în continuare acest eveniment extraordinar, unic în felul său, pentru că Radio România este singurul serviciu public media din lume care poate să organizeze un astfel de eveniment. Este prima deschidere către Asia, China este invitat de onoare, după invitaţi din Europa, Italia, ţările francofone, ţările nordice”, a vorbit Ovidiu Miculescu, miercuri, în deschiderea oficială a târgului, adăugând că ”indiferent de valurile şi agitaţiile politice prin care trecem, noi ne vedem de drumul nostru, vom performa în continuare şi vom face ce ştim mai bine în beneficiul românilor”.

Preşedintele SRR, Ovidiu Miculescu a ţinut să facă un anunţ important: ”Ţara invitată de onoare la Gaudeamus 2017, dovadă că Radio România este în lumea bună, vor fi Statele Unite ale Americii”. 

Cel mai mare stand alocat până acum unei ţări invitate, unul spectaculos şi generos, este cel al Chinei, invitatul de onoare al ediţiei.

Prezente la Gaudeamus, cele 50 de case de editură din China sunt reprezentate de 100 de oameni, care au adus peste 3.000 de cărţi. Mai mulţi autori chinezi, unii dintre cei mai influenţi scriitori contemporani, vor veni la Bucureşti: Cao Wenxuan, Yu Hua, Xu Zechen, Xi Chuan şi Lan Lan.

”Prin acest eveniment aşteptăm să avem mai multe schimburi în domeniul cultural, educaţional şi editorial cu colegii noştri din România şi avem o misiune ca după ce ne întoarcem în China să introducem şi autorii reprezentativi români pe piaţa chineză. Sperăm ca prietenii români să ne cunoască mai bine prin cărţi”, a spus Yan Jianwu, ataşat cultural al Ambasadei Republicii Populare Chineze, care a adăugat că ”standul chinez include şi cărţile româneşti traduse în limba chineză”.

Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus 2016 este prorectorul Universităţii Bucureşti, Liviu Papadima.

”Aş vrea să dedic acest cuvânt de deschidere colegilor mei din spaţiul academic, care sunt în bună parte autori ai cărţilor pe care le expun editurile din acest târg, studenţilor noştri, celor care au fost cândva studenţi şi celor care vor să ajungă studenţi, în general dedic iubitorilor de carte. Ne bucurăm mult de prezenţa Chinei ca invitat de onoare prin oferta de carte extrem de largă pe care o prezintă”, a declarat Liviu Papadima la deschiderea târgului.

”Am considerat Gaudeamus unul dintre proiectele prioritare ale Ministerului Culturii, drept urmare am alocat o sumă substanţială în acest sens. Să vă bucuraţi de carte în următoarele zile”, a fost urarea Ancăi Drăgoi, secretar de stat în MC. 

Târgul de Carte Gaudeamus, care a debutat miercuri la Romexpo, va fi deschis în fiecare zi, de la orele 10.00 la 20.00. Biletele de intrare pot fi procurate de la intrarea în târg şi ele oferă acces pentru o zi (5 lei) sau pentru toate cele cinci zile (10 lei). Copiii sub 7 ani, elevii, studenţii şi cadrele didactice, scriitorii pensionarii şi jurnaliştii beneficiază de acces gratuit. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri