S-au strâns 700.000 de euro pentru Cumințenia pământului

Data publicării:
CIOLOS DESPRE CUMINTENIE CAPTURA

Mai este o lună până la încheierea subscripției publice pentru achiziționarea sculpturii "Cumințenia pământului", iar până acum s-au strâns aproape 700.000 de euro, spune ministrul Culturii, Corina Șuteu.

În luna mai, atunci când a fost lansată campania, autorităţile spuneau că, dacă nu se va strânge suma necesară prin care să se completeze preţul cerut de proprietari, românii care au donat îşi vor primi banii înapoi. Această variantă ar putea fi însă reanalizată, a declarat ministrul Culturii.

În acest moment campania continuă. Cred că sunt 700.000 de euro strânși. Noi am declarat că dacă banii nu se vor strânge vom da banii înapoi, dar eu cred că această chestiune poate fi reanalizată. Ce contează este că o campanie pentru Cumințenia pământului a declanșat o dezbatere extrem de importantă în societatea românească”, a declarat Corina Şuteu, ministrul Culturii.

Pentru achiziţionarea operei de artă, statul român trebuie să plătească 11 milioane de euro. Guvernul ar urma să aloce cinci milioane de euro, la care ar trebui să se adauge şase milioane din donaţiile românilor.

31 octombrie este termenul până la care statul român poate cumpăra sculptura lui Constantin Brâncuşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...