Sfârșit de lume la...„Ca-n filme”

Data publicării:
pavlu 204-40945

Emisiunea de la Digi24 s-a hotărât să marcheze acest moment, evident în manieră proprie, arătând cum şi-au imaginat cineaştii din istorie că ar arăta Pământul după sfârşitul lumii. „Ca-n filme” călătoreşte, în ultima sa ediţie din acest an, în locuri în ruină, distruse, acolo unde oamenii se străduiesc să supravieţuiască.

Ioana Blaj | Digi24
Șerban Pavlu | Digi24
Șerban Pavlu, într-o reconstituire a sfârșitului lumii | Digi24

Ediţia de duminică, de la ora 20.20, va fi prezentată de actorul de teatru, film şi televiziune Şerban Pavlu. El a acceptat provocarea realizatorilor emisiunii şi va interpreta unul dintre ultimii oameni rămaşi în viaţă după ce Pământul a fost lovit de năpastă. Actorul a filmat câteva ore alături de echipa emisiunii, într-un decor trist şi parcă desprins dintr-unul dintre filmele care vorbesc despre moartea civilizaţiei.

Despre filmele postapocaliptice vorbesc actriţa Ana Ularu şi criticii de film Andrei Dobrescu şi Cristi Mărculescu.

Invitata rubricii de interviu din această ediţie este actriţa Ioana Blaj, pe care cei mai mulţi o ştiu, pentru că ani de zile a jucat, împreună cu iubitul său, actorul Paul Ipate, într-unul dintre cele mai cunoscute şi mai amuzante spoturi tv.

Ioana vorbeşte despre eforturile prin care trece o actriţă din noua generaţie în dorința de a juca în cât mai multe filme, despre viitorul profesiei de actor în România, dar şi despre greşelile pe care actorii tineri nu ar trebui să le facă. „ E trist. E trist să stai pe bară fiindcă, vrând nevrând, eşti înconjurat de oameni din domeniul tău. Vezi oameni care muncesc, care fac lucruri tot timpul şi îţi doreşti şi tu să faci ceea ce îţi place. Şi n-ai cum. Nu vine telefonul ăla magic să te anunţe: băi, ai luat un casting! Sau o să joci într-un lungmetraj. Sau urmează o piesă de teatru! Să faci ceva singur iarăşi e un lucru destul de greu, pentru că iarăşi, nu ştii de unde să o apuci. Ca actor, e mai greu. Ca regizor, mai ai cumva... ştii că tu iniţiezi ceva. Ca actor, să găseşti un regizor, să găseşti bani, să găseşti sponsori, să găseşti locaţii, e mult prea greu. Şi da, e trist să stai pe bară!”

Şi cum este final de an, toată lumea face bilanţuri, clasamente sau topuri. Aşa că emisiunea „Ca-n filme” prezintă, la final de sezon, topul celor mai bune filme ale anului 2012, aşa cum sunt văzute de cei mai importanţi critici de film de la noi.

Ultima ediţie „Ca-n filme” din acest an, una ce nu trebuie ratată de niciun iubitor al genului, duminică, ora 20.20, la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri