Statul cere donații pentru "Cumințenia Pământului"

Data publicării:
cumintenia pamantului

„Statul oferă cinci milioane de euro, totuși, pentru a ajunge la un preț just și echitabil pe care am convenit cu proprietarii lucrării, 11 milioane de euro, proprietarii trebuie să primească mai mult decât oferă statul, am hotărât să facem apel la o colaborare cu fonduri financiare ale cetățenilor români, ale companiilor românești, ale diasporei, pentru a suplimenta suma de 5 milioane pe care o dă statul roman. Este prima oară după 128 de ani după ce s-a înființat Ateneul Român, acest tip de subscripție publică este în interesul artei și a culturii”, a declarat Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii.

Sculptura "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, a fost evaluată, în septembrie 2014, la 20 de milioane de euro. Ea face parte dintr-o colecţie privată şi a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.

Statul a făcut, până în prezent, mai multe oferte proprietarilor sculpturii, iar până la anunţul de miercuri seară al ministrului Culturii sumele înaintate nu au fost acceptate.

Realizată în 1907, în calcar crinoidal, "Cuminţenia Pământului" este, alături de opere ca "Sărutul" şi "Rugăciunea", una dintre cele mai apreciate lucrări ale artistului.

Constantin Brâncuşi s-a născut pe 19 februarie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj. A absolvit, în 1902, Şcoala de bellearte din Bucureşti, iar în 1906 şi-a expus pentru prima dată lucrările la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d'Automne din Paris. În 1907, a fost prezentată prima versiune a "Sărutului", care a stat la baza lucrării "Poarta Sărutului", care face parte din ansamblul de la Târgu-Jiu, alături de "Coloana infinitului" şi "Masa Tăcerii".

Printre cele mai cunoscute opere ale sculptorului român, decedat pe 16 martie 1957, la Paris, se află "Rugăciunea", ”Cuminţenia Pământului” şi "Domnişoara Pogany".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri