Ştefan cel Mare la mall

Data publicării:
salatronului

Atunci când Muzeul de Istorie din Suceava a fost închis pentru renovare, conducerea muzeului a mutat la mall Sala Tronului lui Ştefan cel Mare.

„Era cel mai vizitat obiectiv în muzeul de Istorie. Anual, în jurul a 38.000 de vizitatori ne călcau pragul, muli care voiau să viziteze exclusiv Sala Tronului. Ne-am pus întrebarea, ce facem, o punem în cutie sau o lăsăm la dispoziția publicului”, spune Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovina.

Clienţii centrului comercial sunt încântaţi că Ştefan cel Mare s-a mutat mai aproape de ei.

„Mi se pare o idee destul de bună, ca turiștii și sucevenii să vadă figurinele în acest centru comercial”, spune o vizitatoare.

„Chiar dacă expoziția se află într-un mall, ea are regim de muzeu, cu bilet de intrare”, spune Emil Ursu, directorul Muzeului Bucovina.

Adulţii plătesc patru lei, iar elevii, studenţii şi pensionarii au reducere.

Cele 15 figurine din Sala Tronului sunt realizate în mărime naturală, din fibră de sticlă și rășini şi au peruci din păr natural. Veșmintele și podoabele sunt lucrate manual. Expoziția va fi deschisă până la finalul anului 2016, când ar urma să fie redeschis Muzeul de Istorie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri