Destinul unui colecționar sărac

Data publicării:
tezaur

Vasile Grigore este un artist puțin cunoscut, însă colecția lui de pictură, sculptură, icoane vechi de patrimoniu ar stârni invidia oricărui pasionat de artă. A ales să amenajeze un apartament și să expună întreaga colecție publicului larg. Iar numele lui să poată fi amintit peste ani.

Cătălin Petre, corespondent Digi24: Vasile Grigore este puțin cunoscut drept pictor însă puțini au trecut cu vederea colecția lui de pictură sau sculptură, creată într-o epocă în care arta era cconsiderată decadentă și se confisca. Vasile era unul dintre cei 12 copii ai unei familii de muncitori la Grivița Roșie, deci nimic nu părea să-i anunțe destinul remarcabil. Dacă nu ar fi fost întâlnirea providențială cu profesorul lui de desen.

Viorel Rău, director Muzeul Vasile Grigore: La sfârșitul liceului dorința lui cea mare a fost să-și depună actele la Conservator, să se faca dirijor și compozitor. Ceea ce a și facut. Popescu-Negreni îi spune ca aceasta dorința a lui va fi greu de îndeplinit în condițiile în care o orchestra întreaga va pleca cu un autobuz care va avea cine știe ce accident pe drum și uite așa va avea griji mai multe decât daca ar sta la șevalet și ar picta, atunci când are chef sau nu și ar putea vinde lucrari. În ultima zi, Vasile Grigore își retrage actele de la Conservator și le depune la arte plastice, unde susține examen și intră cu brio la grafică.

Vasile Grigore a devenit repede un pictor și profesor apreciat, dar mai ales un colecționar de artă reputat. Ciucurencu, Baba, Pallady, Tonitza sau Ressu, dar și Milița Petrașcu sau Corneliu Mendrea sunt doar câteva dintre semnăturile celebre care compun colecția de patrimoniu a pictorului Vasile Grigore. Cu numai câțiva ani înainte de moartea sa, artistul a donat statului român două apartamente, lucrările și colecția în schimbul amenajării unui muzeu adecvat unor opere de tezaur.

Cătălin Petre, corespondent Digi24: În 2003 colecția a fost expusă într-un apartament mic din centrul Capitalei și poate fi văzută în fiecare zi, de marți până duminică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri