Video Tezaurul din Olanda va fi adus în țară sub pază strictă. Expert: Există teorii ale conspirației. În ce stare e Coiful de la Coțofenești

Data actualizării: Data publicării:
coif de aur cotofenesti bratari dacice
Coiful de aur de la Coțofenești și două brățări de aur recuperate, care au fost furate din Muzeul Drents, sunt prezentate presei în prezența unui ofițer înarmat. Foto: Profimedia Images

Autoritățile române pregătesc aducerea în țară, în condiții de maximă siguranță, a tezaurului furat din Olanda și recuperat după mai bine de un an. Transportul ar urma să fie unul special, sub stricta supraveghere a Jandarmeriei. În paralel, experții vor face o evaluare detaliată a stării coifului și celor două brățări dacice, pentru a stabili ce intervenții de restaurare sunt necesare, în special în cazul coifului.

Coiful de la Cotofenești și două dintre cele trei brățări dacice urmează să ajungă în România cât mai curând posibil, însă sub stricta supraveghere a autorităților din România, care pregătesc acum ultimele detalii pentru un transport de maximă siguranță. 

Obiectele de tezaur vor fi evaluate după ce ajung în țară, iar, în funcție de costurile de restaurare, statul român va returna o parte din despăgubirile primite de la olandezi. România a primit despăgubiri în valoare de aproape 6 milioane de euro.

Ministrul Culturii: „Coiful a suferit mici, dar reparabile atingeri”

Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că brățările sunt intacte, dar coiful a suferit „mici, dar reparabile atingeri”. 

„Prin transfer bancar o să fie restituiți. După ce se încheie procedura de evaluare și se vor face constatările și se va estima și cheltuiala cuprinsă în contractul de asigurare privind restaurarea oricăror intervenții asupra acestor artefacte, diferența se va restitui, pentru că este o obligație contractuală.

Brățările sunt intacte, coiful a suferit mici, dar reparabile atingeri, probabil din cauza manevrării absolut improprii.

Suntem în derularea în continuare a unei cercetări judiciare cu scopul de a identifica și cea de-a treia brățară”, spune Demeter Andras Istvan, ministrul Culturii.

Citește și Coiful de la Coțofenești, recuperat cu ajutorul lui „Indiana Jones al lumii artei”: „Nu o fac pentru bani, ci pentru povești” 

Expert în artă: „Am trecut zilele astea prin diverse teorii ale conspirației, cum că n-ar fi obiectele reale”

Ioana Ciocan, expert în artă, a afirmat, pentru Digi24, că artefactele trebuie să iasă de sub statutul de corp delict.

Unde vor fi depozitate, în ce condiții vor fi ținute, mai ales că Muzeul de Istoric va intra într-un amplu proces de modernizare și renovare?

„Brățările și coiful reprezintă în continuare un corp delict, deci ele trebuie să iasă din această zonă și să reintre în posesia statului român. Mai sunt foarte multe acte de făcut, așa că suntem pe un fir absolut legal, se urmează toate etapele.

Directorul muzeului din Drents - este cel mai mare muzeu de arheologie din Olanda - a fost și șeful echipei de restaurator de la Rijksmuseum, cel mai important Muzeu Național de Artă al Olandei. Am toată încrederea că echipa română, împreună cu echipa olandeză au preluat de la oficialități coiful și se află pe mâini foarte bune.

În momentul în care coiful și brățările recuperate ajung în România, ele sunt analizate”, susține expertul.

Totodată, ea atrage atenția că în aceste zile au apărut diverse teorii ale conspirației despre autenticitatea obiectelor recuperate de autoritățile olandeze. 

„Din păcate, am trecut zilele astea prin diverse teorii ale conspirației, cum că n-ar fi obiectele reale. Aș vrea să pun stop acestor teorii ale conspirației. Când vorbim de prelucrarea unor metale atât de vechi, de 2.500 de ani, tehnicile acelea nu pot fi reproduse de tehnica modernă, este o tehnică foarte specială. De asemenea, calitatea aurului și componența chimică este ceva ce a fost analizat în decursul zecilor de ani de către specialiștii români, așa că știm exact ce componentă are aurul și este ceva ce nu se poate falsifica. Deci avem obiectele reale în posesia noastră, din nou. 

Muzeul Național de Istorie a României va intra într-un proces mare de restaurare, iar coiful și brățările vor sta alături de celelalte bunuri culturale mobile într-un spațiu adecvat. 

Cred că specialiștii de la Muzeul Național de Istorie, directorul Cornel Ilie va lucra îndeaproape cu Ministerul Culturii să se asigure că aceste bunuri sunt ținute în condiții optime. 

Este un semn că autoritățile române cooperează foarte bine cu cele ale Europei și că sistemul funcționează”, susține Ioana Ciocan.

Citește și: Detalii despre coiful de la Coțofenești și brățările dacice. Din ce secol datează și unde au fost descoperite 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Are 47 de ani, iar partenerul ei doar 27. Emilia Ghinescu, despre cum au reacționat părinții iubitului...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nimic nu mă poate opri, sunt LIBERĂ”. Jennifer Lopez, atitudine și abdomen parcă sculptat într-o filmare...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
650 parlamentari iau pensie specială de 6.200 lei, deși au contribuit pentru doar 700 lei. Urmează primarii
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment