Comuna din Prahova care a devenit prima localitate oenoturistică din România. Alte câteva ar putea urma cât de curând

Data actualizării: Data publicării:
Podgorie vin
Foto: Profimedia

Comuna prahoveană Gura Vadului a devenit prima localitate oenoturistică din România, autorităţile arătând joi, în cadrul evenimentului de inaugurare, că acesta este un pas către dezvoltarea şi promovarea zonei prin valorificarea potenţialului regiunii.

„Oenoturism înseamnă turism viticol, înseamnă degustări de vinuri, vizite în podgorii, bineînţeles, punerea în evidenţă a gastronomiei locale. Asta înseamnă dezvoltare. (...) dacă ne uităm stânga-dreapta, vedem podgorii întregi de vii şi trebuie să punem în evidenţă de fapt toată această bogăţie pe care o UAT Gura Vadului o are şi, bineînţeles, trebuie promovată. (...) Este o oportunitate de care aţi profitat şi aţi ajuns aici. (...) Trebuie să mergem mai departe, trebuie să vedem turişti, trebuie să vedem oameni în zonă şi, bineînţeles, să puneţi în evidenţă toată această bogăţie pe care o aveţi", a transmis, în cadrul evenimentului, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Virgiliu Nanu.

Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Ţinutul Vinului”, Constantin Badea, a explicat că acest pas este o normalitate şi un început de drum.

„E o normalitate, (...) e un început de drum. (...) se va continua cu celelalte patru localităţi care figurează în anexa legii, respectiv Urlaţi, Boldeşti Scăeni, Ceptura şi Valea Călugărească, şi nu vă ascund faptul că am iniţiat un demers legislativ la Parlament pentru a completa anexa respectivă cu alte localităţi, respectiv Fântânele, Vadu-Săpat, şi bineînţeles lucrurile pot continua, căci crame şi plantaţii se vor dezvolta”, a precizat acesta.

Potrivit lui Constantin Badea, există şi intenţia de a crea patru parcuri de autorulote la Fântânele, Gura Vadului, Vadu Săpat şi Urlaţi pentru a sprijini turismul din zonă.

„Noi am depus de curând patru proiecte de parcuri pentru autorulote. Este un mecanism de finanţare care va începe în toamnă, în valoare de 70 milioane de euro, care vizează dezvoltarea infrastructurii turistice”, a explicat sursa citată.

Cătălin Păduraru, președintele concursului Vinarium, a arătat că acesta este un model de dezvoltare care funcţionează în ţări mari viticole.

„Vorbim de o mare oportunitate. Nu e vorba doar despre cei care produc vin, este vorba despre toţi cei care îşi vor putea valorifica forţa de muncă sau o ofertă de tot felul de alte produse. E un model de dezvoltare care funcţionează în ţări mari viticole, este o şansă pentru zona rurală să se trăiască aproape ca în condiţii urbane, este o cale deschisă, aşa cum spunem de cele mai multe ori, pentru migraţia inversă. Dacă accentuăm sau apăsăm pedalele potrivite, vom putea avea şi oenoturism cu rulota, care, cel puţin pentru moment, suplineşte lipsa unei infrastructuri hoteliere (...). Oenoturismul cu rulota nu inhibă turismul hotelier, dimpotrivă, iar profilul turistului cu rulota este un profil special, de un om responsabil, prietenos cu natura, responsabil cu natura şi în general care caută lucrurile autentice”, a afirmat acesta.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
România, țara unde 4 oameni se sinucid zilnic. Psiholog: Persoanele care au peste 60 ani, cele mai vulnerabile
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță