Destiny Park aniversează patru ani de actvitate. Urmează o lună plină de surprize, invitați speciali și evenimente pentru copii

Data publicării:
destiny

Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment pentru copii din sud-estul Europei, marchează patru ani de activitate printr-o serie de evenimente aniversare organizate la sfârșitul acestei luni. Echipa centrului a pregătit programe speciale, momente festive și întâlniri cu invitați îndrăgiți.

 

„În acest an facem patru ani de Destiny Park. Practic, luna septembrie este o lună plină pentru noi, așa că vă invităm să veniți să fiți alături de noi, iar în weekendul viitor începem deja distracția”, anunță Ana Maria Pascaru, director de marketing Destiny Park .

Manifestările dedicate aniversării celor patru ani de activitate ale Destiny Park vor debuta la sfârșitul acestei săptămâni și vor include momente speciale pentru mici și mari.

29 August – Meet & Greet cu Iulian Lemnaru: Creatorul de conținut va fi prezent pe parcursul întregii zile la Destiny Park pentru o sesiune dedicată copiilor. 

30 August – Spectacol cu Alina Sorescu: Începând cu ora 13:00, artista și ambasadoarea centrului va susține un spectacol festiv dedicat aniversării, alături de copiii din grupul său.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România care ar putea renaşte după o investiţie importantă. Localitatea, cândva o mândrie, a ajuns...
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”