24înOraș. Recomandări pentru distracție în weekend

Data publicării:
Alternosfera

Astăzi este programat un spectacol live, pe scenă cu Ovidiu Lipan Țăndărică. „Rock in progress” este concertul ce îl are ca protagonist pe fostul tobosar de la Phoenix și pe pianistul Raul Kusak. Spectacolul nu a avut nicio repetiție, iar cei doi vor cânta publicului după cum simt, la Hard Rock Caffe, de la ora 22.00. În plus, în Piața George Enescu, a început „Bucharest Music Film Festival”, cu spectacole care încep zilnic, de la ora 18.00.

Pentru sâmbăta, este pregătit deja un „concert spectacol”, în premieră, cu Andreea Bocceli. Tenorul este unul dintre cei mai apreciati cântăreți la nivel mondial. Spectacolul de sâmbăta seara, de la ora 20.00, de la Romexpo, este plin de surprize, deorece italianul va aduce cu el pe scena mulți invitați de marcă. Tot sâmbătă, băieții de la Alternosfera închid turneul cu un mare concert de lansare a albumului Epizodia, la Arenele Romane.

Pentru duminica, recomandarea e participarea la două festivaluri de film, din două colțuri de lume: Japonia și America Latină. Este în plină desfășurare Festivalul de film japonez, până pe 26 mai. Tema filmelor din acest an: Ninja. Al doilea festival aduce filme din America Latină. Pelicule din Brazilia, Mexic, Uruguay, Argentina pot fi văzute până pe 27 mai. Așadar, zilnic, de la ora 18.00, sunt proiectate, la Muzeul Țăranului Român, câte două filme din fiecare țară.

Tot în weekend rulează două premiere în cinematografe. „Furios și iute 6” este filmul așteptat de către iubitorii de automobile și viteză, cu nelipsitul Vin Diesel. Al doilea film este povestea procesului în care filozoful Hannah Arendt a apărat, ca avocat, un neamț la Ierusalim.

Ce se întâmplă în țară

Chiar astăzi, la Timișoara, se opresc din turneu cei de la Direcția 5, în Club Haven.

La Oradea, CRBL este în club The ONE, de la ora 22.00.

Duminică, la Brașov, are loc un eveniment de dans contemporan, Centru Cultural Reduta, protagoniști fiind turpa Moveoir din Germania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri