Aglomeraţie în staţiunea Băile Felix: 4000 de turişti şi-au petrecut weekendul în bazinele cu apă termală

Data publicării:
baileFelix

Mii de turişti din toată ţara şi-au petrecut weekendul în apele termale din Băile Felix. Chiar dacă termometrele au indicat aproape 27 de grade Celsius, oamenii au stat cât de mult au putut în bazinele cu apă fierbinte. Medicii trag însă un semnal de alarmă: o cură care durează mai mult de 30 de minute poate provoca probleme de sănătate.

Peste 4000 de persoane au făcut baie în bazinele cu apă termală din staţiunea Băile Felix. Lichidul nu este bun doar pentru distracţie: aduce beneficii în tratamentul bolilor reumatismale, articulare, al traumelor prin rupere ale membrelor şamd., explică Cristian Oprinoiu, directorul complexului Felix-Apollo.

Conform sfaturilor medicului, tratamentul în bazin nu trebuie să depăşească 30 de minute. După un repaos de o oră se poate face o nouă cură cu apă termală de maximum 30 de minute. Depăşirea timpului recomandat favorizează apariţia accidentelor vasculare, explică specialiştii.

Citeşte şi: Staţiunea Băile Felix, cerută în instanţă de ordinul de călugări Premonstratens. Litigiul pentru retrocedare datează din 1937

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri