Sari la conținut

Alain Delon a mărturisit că nu știa despre cojoacele care îi poartă numele

Întâlnire plină de emoţii cu legendarul Alain Delon, aseară în centrul oraşului Cluj-Napoca. Mii de oameni au venit, din toată ţara, să îl vadă pe celebrul actor, ajuns pentru prima oară în România. Este invitatul special al ediţiei din acest an al Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi s-a întâlnit cu publicul, înainte de proiecţia uneia dintre peliculele sale.

Actorul francez Alain Delon a vorbit sâmbătă, la Cluj, despre cariera lui în cinematografie, el spunând că s-a bucurat foarte mult de primirea pe care i-au făcut-o cei de la Cluj, vineri, la proiecţia filmului ”Afacerea Pigot”, la care au participat peste 3.000 de oameni. Delon a precizat că simte că este mai iubit în lume decât în Franţa, amintind de oamenii care i-au marcat cariera şi explicând că "Bacalaureat” este unul dintre puţinele filme pe care le-a văzut recent.

Prezent sâmbătă la o conferinţă de presă în cadrul TIFF, actorul francez în vârstă de 81 de ani a vorbit despre importanţa iubirii în viaţa lui, dar şi despre importanţa femeilor. Alain Delon a mărturisit şi că înainte să ajungă la Cluj nu ştia că în România a existat o modă vestimentară care îi purta numele.

Alain Delon a fost prezentat publicului de către directorul TIFF, Tudor Giurgiu, actorul francez explicând că se bucură că proiecţia este în aer liber, dar mai ales de faptul că în public sunt foarte multe femei.

"Sunt foarte fericit să fiu aici şi am să vă spun de ce. Sunt fericit pentru că în seara asta v-am adus soarele şi cu asta mă pot mândri. Filmul «Afacerea Pigot» este primul film pe care l-am produs, regizat şi interpretat. Este important că astăzi îl putem vedea în aer liber, pentru că dacă ar fi fost vremea de ieri l-am fi văzut într-o sală. Mulţumesc pentru invitaţia de a fi aici şi sunt foarte fericit şi foarte mândru. Sunt încântat că în public sunt mai multe femei decât bărbaţi. O să rog femeile să rămână aici pentru că trebuie să ştiţi că nu sunt gay”, a spus actorul francez, citat de News.ro.

După ce vineri seara, la proiecţia filmului său ”Afacerea Pigot”, în Piaţa Unirii din Cluj Napoca au venit peste 3000 de fani ai săi, francezul s-a arătat profund impresionat de primirea şi dragostea publicului, explicând că acasă, în Franţa, nu are parte de acelaşi tratament.

„Am văzut 3.500 de oameni într-o piaţă. Nu sunt generalul de Gaulle, nu sunt preşedintele Republicii. Este impresionant. Mi-a făcut plăcere, mai ales că nu se întâmplă asta acasă. Eu sunt mult mai iubit în lume decât în Franţa. Acolo tot timpul am deranjat. Ţine de mentalitate”, a mai spus el.

El a explicat că ştie puţine despre cinematografia românească, dar că i-a plăcut filmul „Bacalaureat”, al lui Cristian Mungiu.

„Cunosc puţin cinematograful românesc. Am văzut Bacalaureat, un film foarte frumos, dar nu am fost preocupat. În Franţa nu te anunţă nimeni, nu există un oficiu, deci poţi afla doar accidental. Nu merg la Cannes. Nu mă mai plac ei pe mine şi nici eu pe ei. A devenit un festival de publicitate şi este foarte american acum. Ce să caut acolo?”, s-a întrebat el, retoric.

Alain Delon a insistat mult în răspunsuri pe lucrurile pe care mai vrea să le facă înainte „de a pleca”. El a precizat că ar vrea să scrie o carte de memorii, dar numai pentru copiii săi. De asemenea, a explicat că ar vrea să joace într-un film regizat de o femeie, amintind de colaborarea lui cu românca Elvira Popescu.

„Mi s-a propus de multă vreme să scriu memorii şi voi face asta înainte de a pleca. Voi scrie pentru copiii mei, pentru ca ei să mă cunoască. Ei s-au născut după ce aveam 50 de ani. Nu ştiu ce am făcut în cinematografie (…) Elvira Popescu este una dintre femeile pe care le-am adorat cel mai mult. Elvira a fost importantă pentru începutul carierei mele. Am debutat în teatru, la teatrul ei. Am jucat cu ea o piesă în care regizor era Visconti şi jucam alături de Romy Schneider. Aş vrea ca înainte de a muri să fac un film cu o femeie regizor. Am spus că vreau, nu mi s-a propus, nu am avut ocazia. Mi-ar plăcea să fac asta înainte de a mă duce”, a mai spus el.

Alain Delon a vorbit şi despre colaborările şi sfaturile care i-au marcat cariera şi l-au ajutat să devină un actor cunoscut la nivel mondial.

„Am un sfat care m-a urmărit toată viaţa. Primul film propus a fost unul care mi-a venit în cale datorită femeilor. Lor le datorez totul şi am vrut să citesc în ochii femeilor că sunt cel mai bun şi cel mai important. Am acceptat acel rol. În prima zi de filmare, regizorul a venit şi mi-a spus «Ascultă, Alain, îţi voi spune ceva foarte important: fii ceea ce eşti. Priveşte cum priveşti, spune cum spui tu. Fii tu însuţi şi nu juca. Trăieşte» (… ) Jean Piere Melville a fost unul dintre marii regizori cu care am lucrat. Este enorm, nu am spus că a fost cel mai mare. Melville este un personaj de excepţie, este genul de cineast care nu mai există şi datorită acestei absenţe nu mai vreau să fac cinematografie”, crede el.

Referitor la cariera lui, Delon a explicat că nu foarte mulţi dintre cei implicaţi astăzi în cinematografie îi atrag atenţia şi nici nu l-ar putea provoca la o colaborare.

„Într-adevăr, nu mă mai ocup de cinematografie pentru că oamenii care m-au învăţat ceva au dispărut. Perioada actuală nu are personalităţi care să mă intereseze. Am preferat să mă retrag. Mai am un proiect cinematografic şi un proiect de teatru (…) În toate domeniile, lucrurile evoluează în permanenţă. Se schimbă totul şi astăzi în cinema nu există oamenii pe care îi ştiam eu şi care erau nemaipomeniţi. Există câţiva oameni care mai sunt, restul au plecat şi eu prefer să rămân cu amintirile mele” a adăugat actorul francez.

Referitor la faptul că de-a lungul carierei nu a avut roluri în comedii, Alain Delon a explicat acest lucru spunând că s-a întâmplat deoarece publicul îl voia în roluri dramatice.

„Nu am renunţat. Am făcut asta pentru că aşa am vrut. Am vrut să fac lucrurile bine. Când faci filme din toate ipostazele nu poate tot timpul să iasă bine. În puţinele filme pe care le-am făcut, le-am făcut pe toate pentru că am vrut asta. Nu e din cauza mea, ci din cauza publicului care voia să mă vadă în roluri precise. Fie bandit, fie poliţist şi trebuia să mor ca toţi să fie fericiţi. Asta cereau oamenii şi asta le plăcea. A trebuit să le dau ce au vrut. Altfel nu eram aici”, a mai spus el.

Etichete: alain delon , alain delon tiff , filme alain delon

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale