Andreea Răducan la Digi24. „Sportul de performanță m-a învățat să îmi împing limitele”

Data publicării:
28032013 20motivati-57496

Sportivii, mereu în luptă cu adversarii, pot povesti cel mai bine ce înseamnă motivația, o carte, un film, lucruri ce te pot inspira. Când eram mică nu am văzut multe filme și nu prea aveam informații, ca acum. Mi-au lipsit aceste lucruri, dar am avut familia aproape, ea mi-a povestit despre lucrurile obținute de marii sportivi ai României”, a povestit Andreea Răducan.

Sportul de performanță și atitudinea pe care o capeți astfel te învață să-și împingi limitele. Am spus uneori că nu mai pot, dar viața sau oamenii mi-au demonstrat că se poate mai mult. Cred că ține de pasiunea pe care o ai, dar și de ambiție. Într-o competiție mare, toți sportivii sunt bine pregătiți. Din nefericire, doar unul e campion. Ce-l face să fie campion? Ambiția în plus și voința de a demonstra. E și o chestiune care se dezvoltă”, a adăugat ea.

„Ne-am gândit să analizăm puțin mai mult publicul și fanii care ne-au scris. Ne-am dat seama că acum lumea are nevoie de povești de succes care să inspire, să motiveze. Ne-am oprit asupra acestor oameni și asupra filmelor inspiraționale sportive. Unii critici ar spune că ele motivează pe termen scurt, dar eu cred că toți am putea fi impulsionați. Ne-am gândit la oamenii care sunt un model pentru cei de acasă. Ne-am apropiat astfel de Andreea Răducan, Leonard Doroftei și Laurențiu Reghecampf. Ei ar fi etaloane pentru tinerii de acasă”, a explicat Cătălina Bucur, realizator „Ca-n filme”.

„Ne-a plăcut întâlnirea cu Reghecampf, care ne-a povestit că se uită la astfel de filme și le pune și jucătorilor diverse filmulețe, fragmente din lung metraje. Doroftei ne-a spus că datorită filmelor de acest gen a aflat că, dacă muncește mult, poate ajunge foarte sus. Interviul a fost foarte interesant, iar el este prezentatorul ediției de duminică a emisiunii”, a adăugat ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri