Așteptare mai plăcută. Două stații de autobuz din Iași, dotate cu tonomate

Data publicării:
jukebox

Tinerii au fost primii călători care au încearcat jukebox-urile din cele două staţii de transport în comun, din centrul Iaşiului.

„Văd că e frumos, e frumos! E perfect. Se poate asculta şi muzică. Da, se poate! Trece timpul mai uşor”, spune un ieșean.

Dacă e tineresc, te antrenează cumva. Te scoate din starea de melancolie, chiar dacă eşti mai în vârstă. E bine. E foarte bine!”, adaugă un călător al RATP.

Cele două staţii au fost amenajate într-un parteneriat făcut între firma care se ocupă de întreţinerea staţiilor de transport în comun şi o agenţie de publicitate.

„Sunt staţii amenajate precum interiorul unui pub britanic. Este la fel un proiect multimedia. Partenerii noştri şi-au dorit şi un jukebox în interiorul staţiei. Un jukebox cu un set de 45 de melodii. Cei care aşteaptă mijlocul de transport în comun îşi pot selecta melodia preferată, pot selecta volumul optim pentru ascultare”, spune Doru Chirica, reprezentat firmă amenajare staţii RATP.

„Acum este bună, dar să vedem cât ţine. Nu se ştie cât ţine. Sunt ăștia care dărâmă noaptea. Ce se face într-un an, se strică într-o zi”, consideră un ieșean.

În Iaşi sunt 52 de staţii ale Regiei Autonome de Transport Public, iar reprezentanţii instituţiei speră ca în toate să fie montate sisteme audio.

„E un proiect care e reuşit din punctul nostru de vedere, un parteneriat reuşit, sperăm ca firma să găsească fonduri să investească şi în următoarele locaţii şi să facem cât mai plăcută şederea extrem de scurtă în staţii a călătorilor noştri”, afirmă Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Public Iaşi.

Nu sunt singurele staţii care le oferă călătorilor o şedere plăcută. Aceeaşi firmă, în colaborare cu Opera din Iaşi, a montat anul trecut sisteme audio în alte două staţii din centrul oraşului. Numai că aici localnici pot asculta doar muzica clasică şi nu pot schimba melodiile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri