Barurile de pe plajă ar putea fi închise după ora 19.00

Data publicării:
litoral plaja mamaia digi

Agenții economici s-au plâns primarului interimar că este prea mult zgomot pe plajă, şi din acest motiv au cerut ca programul barurilor de pe plajă să fie scurtat.

De asemenea, agenții economici mai vor și ca magazinele alimentare să nu mai fie autorizate în toată stațiunea Mamaia, ci numai în maximum trei zone: la intrare, la mijlocul şi spre capătul staţiunii.

Aceste propuneri ar putea face parte din regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale, întocmit parţial de municipalitate.

Potrivit acestui document, este interzisă activitatea de comerţ de mic detaliu şi ambulant pe plajă sau la limita cu zona de promenadă, cerşetoria și strângerea de fonduri.

Dacă aceste prevederi sunt încălcate, operatorii de plajă vor fi cei trași la răspundere. Sancţiunile vor fi date de poliţiştii locali şi vor fi între 200 si 2.500 de lei.

Documentul final va fi adoptat de Consiliul Local în jurul datei de 20 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri