Basilica de la Niculiţel, renovată pe bani europeni

Data publicării:
basilica

„Este un edificiu destul de mare. Am încercat pe cât posibil să păstrăm ambianţa originală, în sensul că podeaua arăta mult asemănător cu ceea ce vedeţi acum.”

Arhitectura greco-romană a basilicii a fost îmbinată cu elemente moderne ale secolului 21. O pasarelă din sticlă traversează monumentul. De pe pasarelă, turiştii pot admira basilica de la înălţime. Şi, între timp, un ghid le spune povestea ei.

Sorin Ailincăi, managerul Institutului de Cercetări Ecomuzeale Tulcea: „A fost descoperită ( în iunie 1971 ) în urma unei ploi torenţiale. Practic, acea ploaie a dezvelit cripta.”

Acum mai poate fi văzută doar fundaţia basilicii construită în secolul al IV-lea. Interesantă este arhitectura, unică în Europa.

Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea: „Încercăm să o introducem în circuitul turistic alături de mânăstirile din zonă şi multe alte monumente istorice pe care Tulcea le are.”

Iar oamenii se gândesc deja cum să facă zona să prospere.

Florin Pascale, primarul comunei Niculiţel: „Deja cetăţeni din localitate au aplicat şi îşi doresc să acceseze fonduri europene pentru a-şi transforma gospodăriile proprii în structuri de primire turistică.”

O vizită la monumentul din Niculiţel a făcut şi premierul Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş, premierul României: „Este un exemplu despre cum pot fi puse în valoare multe astfel de obiective pe care le avem pe teritoriul ţării şi cum se pot integra într-un concept mai larg de turism, apropo de această regiune Dobrogea, care dincolo de Delta Dunării care atrage foarte mulţi turişti mai are foarte multe lucruri de spus turiştilor.”

Lucrările pentru renovarea Basilicii paleocreştine de la Niculiţel au început în 2014 şi au fost finanţate cu fonduri europene. Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 11 milioane şi jumătate de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri