BONTON. Cât de voluntari sunt românii

Data publicării:
voluntari-3

Sunt români care şi-au făcut o datorie civică din a-i ajuta pe ceilalţi. Un lucru ce nu se învaţă la şcoală şi pentru care elevii nu primesc note de zece. Unul dintre ei este Dragoş Bucurenci, care şi-a început „cariera” de voluntar la 17 ani.

„Am lucrat ca voluntar la Salvaţi Copii, undeva la marginea oraşului, undeva în Bucureştii Noi, făceam meditaţii undeva într-un cămin de copii. (...) Eu am invăţat atât de multe la căminul din Bucureştii Noi, cât nu am învăţat în cei 12 ani de şcoală”, spune Dragoş Bucurenci.

Această formă de învăţare ar putea ajuta tinerii să capete experienţa cerută la angajare. Tocmai de aceea, Federaţia Volum luptă pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să cuprindă câteva stimulente pentru tineri.

„Am ales 8 competenţe-cheie şi, practic, orice voluntar poate să ceară acest certificat care atestă aceste 8 competenţe-cheie din partea organizaţiei gazdă”, spune Anca Năstase, director executiv al Federaţiei Volum.

„Şi da, pentru că voluntariatul va fi recunoscut ca experinţă profesională, sperăm noi să fie un argument în plus ca tinerii să se implice din ce în ce mai mult în astfel de activitati”, adaugă ea.

Mii de tineri se alătură în fiecare an Asociaţiei Mai mult Verde pentru acţiuni de ecologizare. Doru Mitrana conduce acest ONG. De mai bine de 5 ani se luptă să schimbe percepţia românilor depre munca în folosul comunităţii.

„Din 2008 până acum, ne-am bucurat să vedem cum ni se alătură în demersurile noastre de protecţie a mediului la început zeci, apoi sute, apoi mii. Şi, până în ziua de astăzi, chiar zeci de mii de voluntari. În jur de 20.000, mai exact, au lucrat alături de noi la acţiuni de plantare, de curăţenie, de promovare a mersului pe bicicletă sau alte activităţi Mai Mult Verde”, spune Doru Mitrana, Preşedintele Asociaţiei Mai Mult Verde.

Duminică, de la ora 17.30, la emisiunea Bonton, aflați cât de voluntari sunt românii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri