BONTON. De la aristocrație, la deratizare. Povestea Sandei Tătărăscu-Negroponte

După 1989, a avut puterea s-o ia de la capăt și să lupte pentru recuperarea bunurilor. A trecut cu bine de toate încercările, pentru că a iubit și a fost iubită.

Sanda Tătărăscu-Negroponte a fost o aristocrată fără cusur, care şi-a construit viaţa pe trei principii: eleganţă, umanitate şi strălucire.

Sanda Tătărăscu s-a născut în 1919 la Târgu Jiu în familia liberalului Gheorghe Tătărăscu, prim-ministru al României între anii 1934-1937 şi 1939-1940, şi a doamnei Areta Tătărăscu, o mare iubitoare de artă, care a susţinut finalizarea „Coloanei infinitului” de către bunul ei prieten, Constantin Brâncuși.

Sandra Tătărăscu a terminat liceul în România, cu două bacalaureate. În 1938, când tatal ei este numit ambasador al României la Paris, domnişoara Tătărăscu pleacă la Londra, unde face studii de muzicologie şi decoraţiuni interioare. Un an mai târziu, este invitată să-şi facă debutul la Curtea Angliei în faţa aristocraţiei britanice şi a marilor familii europene.

În 1940, Sanda Tătărăscu se întoarce în ţară, unde se căsătoreşte cu milionarul Ulise Negroponte, o căsnicie ce va dura 50 de ani. Devine secretara tatălui său în probleme de limba engleză, pe care fostul prim-ministru nu o cunoştea.

Închisă în celulă cu o femeie condamnată pentru canibalism

Zece ani mai târziu, după venirea comuniştilor la putere, destinul Sandei Tătărăscu-Negroponte se schimbă radical. Averea familiei sale este confiscată, e declarată „duşman al poporului” şi întemniţată.

După trei ani petrecuți în detenţie, din care o vreme îşi împarte celula cu o femeie condamnată pentru canibalism, Sanda Tătărăscu- Negroponte este eliberată şi trimisă la „reeducare”, fiind angajată la deratizare. Au urmat zile teribile în beciurile oraşului și tragedii greu de imaginat: în câțiva ani și-a pierdut tatăl, fratele, mama și fiul cel mic.

A trăit din meditații la limba franceză, iar după Revoluție s-a implicat o vreme în viața politică. A murit la 20 iulie 2009.

Dar, toţi cei care au trăit, au lucrat, i-au fost aproape sau au admirat-o de la distanţă pe doamna Tătărăscu- Negroponte nu i-au uitat rafinamentul şi echilibrul pentru un destin atât de încercat de soartă, pe care l-a lăsat mereu luminat de dragoste. Căci spunea: „Noi găseam întâi dragostea, care e fundamentală. Cred că dragostea poate să-ţi dea splendoarea vieţii, cum poate să te ducă la ororile vieţîi. Dar dragostea a existat în timpul nostru".

(Material pe care emisiunea Bonton l-a realizat cu sprijinul site-ului eroiiromanieichic.ro)