BONTON | Domeniul Manasia - o poveste începută în 1650
Cu mai bine de 150 de ani în urmă, drumul pe care vi-l propunem astăzi putea să dureze o zi. Cu trăsura trasă de doi cai. Din fericire, noi astăzi ne deplasăm cu 200 de cai putere către conacul Manasia. Așadar, suntem la mai puțin de o oră distanță de un conac de vis, a cărui poveste începe în 1650.
La doar 60 de kilometri de București, în comuna Manasia, există un loc în care noblețea, arta și istoria au făcut... casa bună, încă din secolul al XVII-lea. O proprietate care se întindea pe atunci pe un domeniu de peste 40 de hectare și ale cărei povești au început să fie scrise chiar de prima familie de nobili Cantacuzino.
Ariadna Lowendal Dănilă, proprietara domeniului Manasia: „Povestea începe când din familia Cantacuzino cumpără o moșie de la Ilfov până în Buzău, care conținea și această parte. Ulterior ea este vândută familiei Ipsilanti, Alexandru Ipsilanti care a fost domnitor al Țării Românești și ulterior, al Moldovei”.
Un rol important însă în construcţia acestui domeniu discret şi rafinat l-a avut principele Efrem Obrenovici, fratele regelui Serbiei din acea vreme. Familia sa a cumpărat castelul, aşa cum îl mai numesc şi astăzi localnicii, în secolul XIX.
Ariadna Lowendal Dănilă: „Prințul Efrem Obrenovici, care era considerat unul dintre cei mai luminați oameni în Serbia, la vremea respectivă, foarte cult, foarte ordonat, care a definit satul Manasia, care l-a organizat pe baze geometrice, le-a făcut educație sătenilor. A creat un spirit de comunitate, fiind un om foarte organizat și a făcut bine mult acestei zone”.
Obiceiurile bune ale familiei Obrenovici au fost duse mai departe de urmaşii lor. Miloş, fiul lui Efrem, s-a căsătorit cu Maria Catargiu, iar copilul pe care l-au avut, a fost numit regele Serbiei. După moartea principelui, Maria a devenit amanta domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Ariadna Lowendal Dănilă: „Elena Doamna, soția lui Alexandru Ioan Cuza a adoptat copiii cei doi ai Mariei cu Alexandru Ioan Cuza și a avut grija de ei și de aici și numele Elena Doamna, ea era Elena Cuza, tocmai pentru ca avea un suflet nobil și a trecut peste toate încercările vieții”.
Domeniul Manasia a fost cumpărat de Ion Hagianoff, fost ministru de externe al Bulgariei, de la urmaşii familiei Obrenovici. Boierul a construit în zonă o importantă fabrică de cărămidă.
Ariadna Lowendal Dănilă, proprietara domeniului Manasia: „Se pare că toată cărămida de la Casa Poporului este făcut aici la fabrica de cărămidă din Manasia, inițiată de acest Ion Hagianoff. Şi acuma mașina de epocă pe care o avem este exact ca mașina pe care a avut-o ultimul boier, Nicolae Hagianoff”.
În anii grei ai comunismului conacul a ajuns o semi-ruină. Lucrurile au început să se schimbe însă în anul 2006 când Ariadna Lowendal Dănilă, nepoata marelui artist George Lowendal, a cumpărat domeniul şi l-a restaurat.
Ariadna Lowendal Dănilă, proprietara domeniului Manasia: „Ca și bunicul meu care a descoperit Bucovina, rus fiind, ruso-danez, așa am descoperit și eu Ialomița, unde am descoperit oameni foarte interesanți, locuri foarte frumoase”.
Restaurarea a durat aproape 7 ani, iar amintirile sătenilor despre cum arăta locul înainte au fost de mare ajutor.
Ariadna Lowendal Dănilă, proprietara domeniului Manasia: „Cred că a fost pasiune pentru frumos, pentru a restaura, pentru a crea și a lăsa în urmă lucruri frumoase, într-o țară în care este mult de făcut în spiritul acesta și în care sper ca din ce în ce mai mulți oameni cu bani să facă lucruri de genul ăsta”.
Ariadna Lowendal Dănilă a redecorat fiecare încăpere a conacului, tocmai pentru a-i reda clădirii gloria de altădată.
Ariadna Lowendal Dănilă: „Am căutat lucruri de calitate, care au rămas din secolul respectiv și care te transpun într-o altă lume, pentru că toți vrem cumva să evadăm când și când din actual”.
Din această călătorie în timp, nu lipsesc însă lozincile comuniste... cel puţin surprinzătoare la prima vedere.
Ariadna Lowendal Dănilă: „Ne-am gândit și răzgândit asupra lor, dar ele fac parte din istorie. Adică, așa cum noi vorbim de acum 100 de ani de Obrenovici și de Cuza și de războiul ruso-turc, peste 100 de ani ele vor fi o istorie vie, chit că nouă nu ne place acum”.
Aceste locuri sunt mărturii tăcute ale unor vremuri în care înalta societate se definea, în primul rând, prin bun gust şi rafinament. Drumul nostru continuă şi în ediţia viitoare spre alte conace cu istorii fascinante.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
