CANNES. "La vie d'Adèle" a primit marele trofeu Palme d'Or

Data publicării:
trofeu 1

Juriul prezidat de Steven Spielberg a recompensat filmul regizat de Abdellatif Kechiche. Regizorul a urcat pe scenă alături de cele două actrițe, Lea Seydoux și Adèle Exarchopoulos. 

Abdellatif Kechiche a dedicat filmul "La vie d'Adèle" („Blue is the Warmest Colour”)  „tineretului tunisian care vrea să trăiască liber, să se exprime și să iubească liber”.

Criticul de film Irina Margareta Nistor a avut numai cuvinte de laudă la adresa peliculei câştigătoare, pe care o consideră bine realizatză şi intensă.

În direct la Digi24, aceasta a declarat: „E foarte bine făcut filmul, are trei ore, e intens. Vine într-un moment cu foarte multe discuţii pe subiectul respectiv, adică un cuplu gay de două fete. E un subiect care apare, de-a lungul timpului, în foarte multe pelicule, dar aici e tratat trei ore non-stop şi, într-adevăr, cu scene extrem de explicite, dar bine stăpânite, fără să dea în vulgar. Spunea şi Spielberg că pentru prima dată au decis ca Palme d'Or să se împartă în trei, adică regizorul şi cele două actriţe”.

Marile premii ale acestei ediții:

Cel mai bun actor: americanul Bruce Dern, 76 de ani, pentru rolul din „Nebraska”, peliculă semnată Alexander Payne. 

Cea mai bună actriță: Bérénice Bejo, pentru rolul din „Le Passe” în regia iranianului Asghar Farhadi.  

Premiul juriului: „Like father, like son” al japonezului Kore-Eda Hirokazu.  

Cel mai bun scenariu i-a fost atribuit chinezului Jia Zhangke pentru „A touch of Sin”.  

Cel mai bun regizor a fost desemnat mexicanul Amat Escalante, care a semnat „Heli”.

Marele premiu al juriului: „Inside Llewyn Davis” semnat de Joel și Ethan Coen   

Premiul pentru scurtmetraj: „Safe” regizat de Moon Byoung-Gon  

Regizorul Tudor Jurgiu a primit premiul III la secţiunea Cinéfondation

Un român se află printre câştigătorii ediţiei de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes. Tudor Cristian Jurgiu a primit premiul al treilea la secţiunea Cinefondation, pentru scurtmetrajul "În acvariu".

Secţiunea Cinéfondation este dedicată filmelor realizate de studenţi sau tineri absolvenţi şi a fost introdusă în competiţie în 1998 de preşedintele festivalului, Gilles Jacob.

În anul 2009, Tudor Jurgiu a absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Film I.L. Caragiale, la secţia Regie Film şi TV. A regizat trei scurtmetraje şi un documentar, în timpul studiilor, iar în 2009 a realizat scurtmetrajul Nunta lui Oli. Această peliculă a câştigat mai multe premii, printre care şi distincţia pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Leeds, din Marea Britanie.

Cristian Mungiu a făcut parte din juriu

A fost pentru prima dată când România a avut un reprezentant în cadrul juriului Festivalului de film de la Cannes. Cristian Mungiu, el însuşi câştigător al marelui premiu al festivalului, în 2007, a stat în juriu alături de actriţa Nicole Kidman, actorul francez Daniel Auteuil, regizorul taiwanez Ang Lee şi, desigur, preşedintele juriului, regizorul american Steven Spielberg.

Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început pe 15 mai. 4.800 de jurnalişti au acoperit evenimentul căruia i-a fost alocat un buget de 20 de milioane de euro. Au fost create peste 3.000 de locuri de muncă temporare, iar 700 de poliţişti au patrulat 24 de ore din 24 pentru preveni incidentele. Cu toate acestea, s-au produs două furturi de bijuterii, care valorau peste trei milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate