Ce spunea Einstein despre Dumnezeu, cu un an înaintea morții sale

Data publicării:
Albert Einstein
Foto: Gulliver/Getty Images

O epistolă redactată de mână de Albert Einstein în care fizicianul şi-a expus concepţia despre Dumnezeu, religie şi sensul vieţii, cu o valoare estimată între 1 şi 1,5 milioane de dolari, va fi scoasă la licitaţie în New York, la începutul lunii decembrie, a anunţat casa Christie's, citată de AFP și Agerpres.

EINSTEIN GETTY
Foto: Gulliver/Getty Images


În această scrisoare din 1954, redactată în limba germană şi adresată filosofului Eric Gutkind, renumitul fizician din secolul XX, evreu la origine şi care a părăsit Germania după ascensiunea lui Hitler, respinge orice credinţă religioasă.

''Cuvântul 'Dumnezeu' nu este pentru mine altceva decât expresia şi produsul slăbiciunilor umane, iar Biblia este o culegere de legende venerabile, însă destul de primitive'', scria Einstein de la Universitatea din Princeton, New Jersey, cu un an înaintea morţii sale, în aprilie 1955.

"Nicio interpretare, indiferent cât de subtilă, nu va schimba nimic (pentru mine)", a adăugat omul de ştiinţă în misiva sa de o pagină şi o jumătate adresată filosofului german.

Ultima licitaţie în urma căreia această scrisoare a fost vândută a fost organizată în anul 2008, când a fost adjudecată unui colecţionar privat în schimbul sumei de 404.000 de dolari, a precizat Christie's.

"Aceasta este una dintre cele mai categorice declaraţii din cadrul dezbaterii ştiinţă contra religie", a declarat pentru AFP Peter Klarnet, specialist în cărţi şi manuscrise al Christie's.

În epistola sa, autorul teoriei relativităţii, care a murit la 76 de ani, nu cruţă nici iudaismul. ''Pentru mine, religia iudaică este, la fel ca toate celelalte religii, încarnarea unei superstiţii primitive'', a notat el. ''Iar poporul evreu, căruia îi aparţin cu mândrie şi în a cărui mentalitate mă simt profund înrădăcinat, nu înseamnă o formă de demnitate diferită de cea a altor persoane. Ţinând cont de experienţa mea, ei nu sunt mai buni decât alte grupuri de oameni, chiar dacă lipsa lor de putere îi protejează de cele mai grave excese. Altfel, eu nu percep nimic 'ales' la aceştia.

Valoarea unora dintre scrisorile lui Einstein a crescut considerabil în ultimii ani. În octombrie 2017, un manuscris al fizicianului pe tema secretului fericirii a fost adjudecat la Ierusalim contra sumei de 1,56 milioane de dolari, preţul iniţial fiind estimat între 5.000 şi 8.000 de dolari.

''Dacă scrisorile şi manuscrisele lui Einstein sunt apariţii regulate la vânzările prin licitaţie, rare sunt cele care au o mare importanţă sau semnificaţie'', a explicat Klarnet.

Epistola care va fi vândută la New York la data de 4 decembrie este, după părerea specialistului, de o importanţă ''similară cu cea a scrisorii pe care Einstein a trimis-o (preşedintelui SUA) Franklin D. Roosevelt în 1939 prin care l-a avertizat pe acesta cu privire la eforturile germane de producere a unei bombe'' atomice. Christie's a vândut-o în 2002 contra sumei de două milioane de dolari.

În luna martie, o scrisoare a lui Albert Einstein a fost vândută pentru suma de 103.700 de dolari (circa 83.500 euro) la Ierusalim în cadrul unui eveniment organizat de casa de licitaţii Winner's.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri