Cum alegem piscina potrivită

Data publicării:
piscina

Piscinele pot fi îngropate sau supraterane. Cele de suprafață sunt mai puțin costisitoare, se montează și se demontează în funcție de sezon și sunt oferite în diferite variante. Piscinele îngropate pot avea structură de oțel galvanizat și înveliș interior din vinil, pot fi din fibră de sticlă, cu structură din blocuri de polistiren și beton. Pentru acestea este necesară instalarea de către profesioniști.

Designul și forma piscinei depind de utilizarea sa. Daca doriți să înotaţi pentru a face sport, forma dreptunghiulară este alegerea potrivită. Dacă doriți ca piscina să fie mai mult un loc de distracţie pentru familie sau prieteni, se iau în considerare diferite forme și adâncimi.

Un bazin deasupra solului poate fi montat în câteva ore, în vreme ce termenul pentru o piscină ingropată poate varia de la una la 12 săptămâni, cel mai mult în cazul celor din beton. Nu uitați să luați toate măsurile de siguranță pentru copii in jurul piscinei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri