Cum sunt percepute femeile tinere care îşi postează fotografii sexy pe contul de Facebook

facebook -mediafax-1

 

Potrivit economictimes.com, citat de Mediafax, cercetătorii au ajuns la aceste rezultate cu ajutorul unui experiment în cadrul căruia au fost folosite conturi fictive de Facebook.

"Acesta este o acuzaţie clară a pozelor sexy publicate pe site-urile de socializare", a declarat Elizabeth Daniels, profesor asistent de psihologie la Universitatea Oregon. "Există o dorinţă foarte mare a adolescentelor şi a femeilor tinere de a se înfăţişa într-o postură sexy, dar distribuirea acestor fotografii sexy în mediul online au consecinţe mai mult negative decât pozitive", a mai spus Daniels.

Astfel, potrivit lui Daniels, fetele şi femeile tinere sunt într-o situaţie nefavorabilă când vine vorba despre fotografiile lor de pe reţeaua de socializare Facebook.

Persoanele care publică fotografii sexy riscă să primească reacţii negative din partea "prietenilor" virtuali de pe această reţea, dar femeile care încarcă pe Facebook fotografii decente pot pierde interesul şi atenţia din partea băieţilor şi a bărbaţilor.

Pentru acest studiu, la care a participat şi Eileen L Zurbriggen de la Universitatea din California, Daniels a creat două conturi fictive pe Facebook pentru o tânără în vârstă de 20 de ani, cu numele Amanda Johnson.

În ambele cazuri, Amandei îi plăceau cântăreţi precum Lady Gaga, cărţi ca "Twilight" şi filme precum "The Notebook", adecvate pentru vârsta ei.

Singura diferenţă între cele două conturi o reprezenta fotografia principală a paginii sale personale. Fotografiile publicate aparţineau unei tinere care a acceptat ca acestea să fie folosite pentru experiement.

În fotografia sexy, "Amanda" poartă o rochie de culoare roşie scurtă şi o jartieră vizibilă. În poza decentă, acesta este îmbrăcată cu o pereche de blugi, un tricou, iar în jurul gâtului are prinsă o eşarfă, care îi acoperă pieptul.

La realizarea acestui studiu au participat 58 de adolescente, cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani, şi 60 de femei tinere, cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani. Acestora li s-a arondat aleatoriu unul dintre cele două conturi ale Amandei şi ele au fost puse să răspundă la o serie de întrebări privind profilul pe care l-au accesat.

Participantele au fost rugate să aprecieze atractivitatea fizică şi socială a Amandei şi să îi evalueze competenţa pe o scară de la 1 la 7, unul fiind punctul cel mai scăzut.

În toate cele trei zone analizate, contul decent a primit un scor mai mare, cele care au văzut fotografia de profil considerând că Amanda este drăguţă, ar putea fi o prietenă bună, dar este şi competentă să rezolve o problemă.

Cea mai mare diferenţă s-a înregistrat în sectorul privind competenţele, fapt care sugerează că aptitudinile femeilor tinere sunt considerate mai scăzute ca urmare a fotografiilor sexy publicate, a explicat Daniels.

Studiul a fost publicat în Psychology of Popular Media Culture.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate