DIGICULT. Povestea lui Marko Vuoriheimo, un rapper finlandez de succes, care s-a născut surd
Mesajul său a ajuns nu doar la milioane de fani din toată lumea, ci și la politicieni de marcă. A luat cuvântul la summit-uri ale Organizației Națiunilor Unite, la seminarii ale Consiliului Drepturilor Omului, a fost invitat la Festivalul de Film de la Cannes. A arătat lumii că nimic nu este prea greu de obținut, dacă ai încredere în tine.
În prezent, Finlanda se numără printre cele mai respectate democrații din lume. În anii 30, situația era cu totul alta. Autoritățile vremii au emis o lege care le interzicea persoanelor cu deficiențe de auz să se căsătorească între ei. În cazul în care insistau să întemeieze o familie, femeia trebuia să se supună unei operații de sterilizare.
Dacă părinții lui Marko Vuoriheimo (n.r. Signmark, numele de scenă) ar fi avut cu 20 de ani mai mult, povestea lui n-ar fi existat. Din fericire, legea a fost abrogată în anii 70, iar părinții lui Marko, surzi amândoi, au putut avea copii. În anul 1978 a început aventura unui puști hipoacuzic care avea să-i schimbe pe cei din jur. Pasiunea pentru muzică și-a descoperit-o în Helsinkiul natal, în ajun de Crăciun, când bunica sa - care aude - cânta colinde lângă brad. A rugat-o să stea cu fața spre el când rostește versurile, ca să-i citească pe buze cuvintele și să le poată traduce, prin semne, părinților. A înțeles, atunci, că muzica îi apropie pe oameni și aruncă în aer barierele.
Marko a știut de mic ce vrea să facă în viață: să devină rapper.
„Când eram puști, urmăream Run DMC, Coolio, Public Enemy, artiștii de pe scena rap care mi-au stârnit interesul. Ei, fiind de culoare, cerându-și drepturile de la albi - din asta s-a născut hip hop-ul -, lucrul ăsta mă impresionează și acum. Am realizat că muzica este un canal care poate înlesni obținerea de drepturi și pentru persoanele cu deficiențe de auz”, spune acesta.
Părinții lui Marko s-au împotrivit dorinței lui de a deveni muzician. Copilul nu s-a supus, însă, regulilor și și-a urmat calea. În anul 2006 a finalizat primul său album. A trimis materialul la 12 case de discuri. Nu i-a răspuns niciuna. La lansare, devenită posibilă cu bani împrumutați de la părinți, au fost invitați 150 de jurnaliști. Nu a venit nimeni. A trebuit să bată la ușa magazinelor de discuri, rugându-i pe patroni să-i pună la vânzare albumul. Ușor-ușor, a început să se „audă” de el. Iar în 2009 a fost invitat să participe la Eurovision. În finala finlandeză, s-a clasat pe locul al doilea.
Acum, Marko Vuoriheimo este primul artist din lume care a lansat un album rap în limbajul mimico-gestual. Este singurul muzician invitat să cânte la Consiliul Drepturilor Omului. Anterior, se oferise Elton John, dar a fost refuzat.
„Cu cât cânt mai mult, cu atât capăt mai multă atenție din partea presei. Iar mesajul meu ajunge mai ușor la ceilalți. Când mesajul este înțeles, oamenii înțeleg cum să se bucure de ceea ce fac”, mărturisește Marko.
Ajuns cunoscut, Marko și-a dorit să treacă la nivelul următor. A cerut susținerea unui om puternic: fostul ministru de Externe al Finlandei, Alexander Stubb. Împreună au colindat lumea, iar pledoaria muzicianului pentru comunitatea hipoacuzicilor a fost auzită la Organizația Națiunilor Unite, la Festivalul de Film de la Cannes, la la summit-uri internaționale, la semniarii și întâlniri la nivel înalt.
Dincolo de munca sa de activist, Marko este, în primul rând, un muzician. „Bucătăria” pieselor sale este diferită de cea a oricărui alt artist.
„Eu scriu versurile, le traduc în limbajul semnelor și am grijă să rimeze în ambele limbaje. Este o adevărată provocare, cea mai dificilă parte a întregului proces. E ceva ce niciun alt rapper din lumea asta nu face, pentru că artiștii care aud nu cântă niciodată în două limbi, în același timp. Am un producător muzical, căruia îi spun ce instrumente aș vrea să folosească sau cum mi-aș dori să fie cântecele: dacă să aibă viori sau influențe indiene, dacă să inspire ideea de natură”, mai spune Marko Vuoriheimo, cunoscut ca Signmark.
Mulți cei care au avut norocul să se nască fără deficiențe de auz, nu pot concepe muzica în lipsa sunetelor. Marko explică, însă, că altceva este mai important: „Nu este absolut necesar să auzi muzica, este ceva ce poți vedea și simți. Fără mișcare, n-ar exista niciun sunet. (...) Există întotdeauna o mișcare, dar și o expresie a feței. Când un pianist intepretează o piesă lentă, oamenii dansează cu mișcări liniștite, când cântă o piesă în ritm alert, lumea face mișcări rapide. Totul este legat de mișcare. Asta fac eu, mă ocup de partea vizuală”.
Finlandezii, în general, pot fi mândri: după decenii în care au fost, în cel mai bun caz, ignorați, hipoacuzicii au, prin legislația actuală, facilități și susținere. Acum trăiesc acolo 5.000 de persoane cu deficiențe de auz și 600 de interpreți. În comparație, în România, la 31.000 de hipoacuzici, câți se înregistrau în decembrie 2012, erau 60 de interpreți.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
